Și dacă aș îndrăzni… să vă cer să lăsați în rubrica de comentarii o idee năstrușnică? 

În locul a ceea ce aș fi putut scrie eu astăzi, miercuri, 28 iunie.  Să nu treacă ziua ca o pauză. Prefer continuitatea, iar eu nu mă pot ocupa astăzi.

Ideea poate fi doar o frază sau poate fi amplu dezvoltată.

Ia să vedem, cine acceptă această provocare? 🙂

Mulțumesc & o zi minunată!

Și dacă… mi s-ar termina cuvintele, ce aș mai scrie?

Un gând nu tocmai nou.

Dacă nu am mai avea ce ne spune nou? Va veni ziua când se vor termina toate variantele posibile. Matematic vorbind, ar fi combinații aranjamente de x cuvinte luate câte n-șpe.  Calculabil, finit.

♣

Câte idei noi-nouțe poți spune? Câte gânduri nerostite să mai fie oare la dispoziție? Poate să avem o șansă în plus dacă luăm în calcul limitarea analizei în timp, la durata unei vieți de om. Excepție vorbele celebre ale marilor filosofi, tratatele de medicină și ceea ce a rămas după Tesla.

♣

Când toate vor fi spuse, poate că vom trece la nivelul următor. La exprimarea prin emoții colorate, aromate și asezonate cu bătăi de inimă. La ceva cu adevărat nou, complet, fără perdea, draperii și cortine. Atât de solicitant pentru mitomanul cronic, încât se va vindeca subit. Atât de public și deschis, încât va fi inventat un nou gen de intimitate.

⊥

Ce zi va fi! Întâi liniște, când vor înceta vorbele. Apoi un zumzet asurzitor, când toți vor porni pe noua frecvență. Apoi simfonie.

[munte de alb crescut pe Cer]

© Iustina Dorobanțu, iunie 2017

Și dacă ai fi… ceară topită?

De-ai fi lumânare ce a ars, ce-a fost, ce este acum un singur tot cu restul…

♣

Una ai fost și nu mai ești doar una. Ai ars aprins, cu forță, ai ars de sus în jos. Te-ai prins cum ai putut, la început… făptură ce erai dintr-o bucată. Ai simțit, ai știut parcă, ceva îți spunea… că tot lacul ce-ți înconjura tălpile fusese, cândva, ca tine.

♣

O cumplită confuzie te încearcă.

Te îneci sau abia acum devii ceea ce-ți era mereu menit? Să te aperi sau să încerci să fugi? Să-ndrăgești noua formă fără formă ce te prinde, ce te transformă? Să o iubești, s-o-mbrățișezi, înainte de a nu mai fi nici tu lumânare? Nu veți mai fi ce-ați fost, cât de curând. Ea, lacul de ceară topită, va fi va fel și imperceptibil mai mult. Tu, vei lăsa o amintire ce piere treptat și dispare din lume când ultima pâlpâire a flăcării este înghițită.

⊥

Ești parte, ești tot, și ai o vagă amintire. Despre ceva ce-a fost cândva. Îmbrățișezi cu drag făpturi de ceară dură, ce vin aprinse și coboară. Câte un zâmbet larg ți se adună cu fiecare ce dispare. Ești tot, ești una, sunteți una. Ești lacul încins ce primește suflete noi aduse de făpturi ciudate, lungi, ce vin, așează, se retrag și pleacă. Lasă în urmă gânduri, pentru visele tale. Ești lac de ceară topită, ești îmbrățișare și bun venit. Ești mai mult cu fiecare întâmplare.

© Iustina Dorobanțu, iunie 2017

Și dacă ai fi… o insulă? Un alt de reprezentare a ființei, un alt fel față de tot ceea ce ești acum. 

Nu un continent, nu te-aș împovăra. Și nici eu nu aș merge atât de departe. Dar o insulă… una mică, frumoasă, cu plajă fină, cu copaci înalți și umbroși, cu un munte înalt, ce domină peisajul și cu oceanul verde smarald ce o înconjoară. Pentru muzica locului, păsări colorate. Pentru hrană, fructe zemoase și incredibil de gustoase.

♣

Gândește-te… ai fi o insulă. Ai fi un întreg ecosistem. Ai fi viața fiecărei făpturi ce trăiește cu tine și ai simți mângâierea fiecărui pas, ai cunoaște cele mai intime detalii ale fiecărui vis din noapte sau zi, ai fi suport pentru viață, ai fi blândețea odihnei cele din urmă. Ai fi apa curgătoare necesară buzelor însetate, ai fi iarba pe care se întind făpturi transparente să se iubească, ai fi foșnetul ce acoperă durerea lacrimilor celor ce pierd, ai fi piatra rece care se încinge sub Soare, ai ochii ce văd corăbii trecând.

♣

Ai fi ceea ce toți, deopotrivă făpturi mișcătoare sau cu rădăcini, iau de bun, de normal, de cuvenit. Nu ar ști că și tu ai o inimă care bate, un dor care suspină, un vis care stă să dea în clocot. Și n-ai putea, nu vei putea niciodată să le spui toate acestea. Căi ai găsi, dar te-ai legat sub jurământ să taci…

⊥

Dacă ai fi o insulă, dacă ai fi doar iubire de dat, cum i-ai ocroti? Cum i-ai mângâia, cum le-ai da speranță? Cum i-ai învăța să fie împreună unii cu alții, să se susțină la fiecare pas? Cum ai putea fi Cel ce are grijă, acționând doar prin ei? Cum i-ai face să fie tot ce au nevoie, unii pentru alții?

Valuri se sparg, la mal. Câteva pietre udate, câteva pietre ce dau să se usuce sub soare. În peștera ascunsă ai dat drumul la licurici subacvatici. În afara ei, tu ești Insulă, ești trăire, dar nimeni nu știe. Și ai grijă de cei ce nu știu.

© Iustina Dorobanțu, iunie 2017

Și dacă îți dai seama într-o zi că zarurile tocmai au fost aruncate pentru tine, vei scoate tot ce e mai bun din acea perioadă?

Lucrurile curg chiar mai bine decât ți-ai dorit, ajungi rapid la informațiile de care ai nevoie și apar în jur oamenii care parcă au fost trimiși să te ajute. Totul pare chiar… cusut cu ață albă.

♣

Ai să stai de te întrebi de ce? Ai să te minți că va dura la infinit dacă tu nu dai niciun semn că te-ar interesa ce se întâmplă?

Sau ai să te bucuri de fiecare moment și ai să arăți că-ți place ceea ce ți se întâmplă? Doar așa te vei asigura că-ți exprimi dorința de a continua doar așa.

♣

Și dacă acum nu-i acea perioadă minune, dar îți dai seama cum ai trecut mai demult pe lângă ea, sau încă o aștepți cu interes… cheam-o! Este nevoie, da, de exprimarea gândurilor tale.

⊥

Viața e frumoasă. Doar să o vrem și noi frumoasă. Eu da. Tu?

© Iustina Dorobanțu, iunie 2017

Și dacă te-ai (putea) simți fără vină, ce oare ai visa?

cât timp mai rămânem cu inima printre stelele de ieri, să coborâm un timp cu picioarele pe Pământ… și undeva între imaginație și realitate, să găsim o punte, pentru a avea tot ce e mai bun din ambele.

♣

Alegerile – acele dificile încercări care ne pot chinui mult timp, din clipa în care apar, până după ce decizia a fost pusă în aplicare.

Alegerile – acele opțiuni cu care ne confruntăm pe atâtea planuri. Alegeri pe care le facem, fie că ne menținem cursul sau îl schimbăm radical… că e vorba de pregătirea din școală, de alegerea unui serviciu, de o poveste de dragoste, de un loc, de sănătate….

A păstra cursul, tot o alegere este. Alegerea nu înseamnă mereu schimbare. Alegerea este o decizie. Alegerea este cea care ce nu-ți permite să te întorci la T0 pentru a o lua de la capăt. De vrei altceva, o faci din următorul prim moment disponibil.

♣

Și atunci… cât timp mintea nu face distincția între real și imaginar, mai bine îi ofer eu alternative pe care să le parcurgă, decât să se trezească în fața unei realități nedorite sau a unui timp pe care nu îl poate da înapoi. Ce mă costă – oare câte ore din viața mea?

⊥

Nu suntem învățați să procedăm astfel. Dar n-ar fi oare asta o bună metodă astfel încât să ne facem nouă înșine mai puțin rău, să cădem mai rar și doar cu folos, să nu mai rănim inimi, să suferim mai puțin, să avem parte de mai multe bucurii și de mai puține eșecuri? Fără a-i afecta pe alții, căci nu vor fi cu noi în excursia imaginară, nu îi putem supăra sau răni și nici nu avem cum purta vreo vină a ceea s-ar petrece.

Și dacă am înțelege și am învăța cum să facem asta, și într-o singură zi să ne putem imagina luni, poate chiar ani și am putea alege mai benefic? De ce nu? Să învățăm să o facem, să ne imaginăm realist imaginarul, fără romantizarea și filtrarea în roz a variantelor. Cred că astfel am putea alege cu mai multă inimă (care știe ea multe) și mai puțină minte (plină de condiționări și limite)… ceea ce poate fi numai bine.

© Iustina Dorobanțu, iunie 2017

Solstițiului de vară.

Și dacă ai fi, măcar pentru un salt, tot ce ai fost cândva?

Să-ți amintești cum e să fii.

Să îți mai iei o dată zborul.

♣

Să faci un salt, să te arunci în neștiut și să-l găsești așa cum l-ai lăsat demult: un spațiu lin și blând și cald. Înoți sau zbori sau ceva între, plutești ușor, plonjezi, te bucuri…

Te-arunci, te răsucești, aluneci printre stele, dansezi în spațiul fără margini.

♣

Cu brațele deschise larg, plutești ușor.

Iar spatele îl simți pentru o clipă prins, apoi tu știi, le știi cum ți-au crescut, cum aripi se întind, mărețe. De mâini se prind, de braț, de antebraț, de încheietură, câte un pic, apoi complet, până când devin totuna… Înveți din nou să zbori, te răsucești, te-arunci, plutești și înaintezi ca gândul.

Privirea ți-e roată, ți-e foame să vezi, ți-e sete să-ți treci degetele prin spațiul ce te înconjoară, să-l mângâi și să-i simți textura. Recunoști locuri, le râzi, iar ele îți râd înapoi.

⊥

Fără să știi ce va urma, o faci. Fără să știi de ce, nu stai pe gânduri. Nu-i foame de nou mai bine ghidată decât de vocea ta interioară.

© Iustina Dorobanțu, iunie 2017

Și dacă e nevoie… doar de un grăunte? Asta ca să avem o reprezentare și un ordin de mărime, pentru început… 

♣

Se ia o informație vag cunoscută, o senzație, o supoziție, o impresie, o bănuială.

Se ia un cer senin, cu stele multe, cu Carul mare, cu liniște presărată cu vorbe de broaște, se stinge lumina, se face beznă. Se apropie o pisică, se ia în brațe, se așează alături, pisica își întinde lăbuța a mângâiere, o face cu gheare cu tot în piciorul meu, se apostrofează ușor pisica, pisica pleacă. Rămâne adierea, noaptea, broaștele, se repornește muzica, chiar una găsită întâmplător într-un comentariu, dar oare ce-i întâmplător? Se ignoră ora, 00 și 13, mâine e departe și nu-i nicio grabă.

Se ia bucurie de viață și se privește în față prin toate zidurile presupunerilor, de parcă ar fi transparente, căci da… așa și sunt.

♣

Ne-au zis de găuri negre? Ne-au povestit de cum înghit tot le-apare-n cale?

Ne-au zis despre resurse, de cum se duc, de cum petrol, de cum cărbune, de cum nu vor mai fi?

Și noi ce am făcut? Cât de bine, de adânc și conștiincios am căutat? Am făcut tot ce puteam face?

⊥

Și dacă tot ce ai nevoie e să-ți găsești grăuntele de energie? Grăuntele izvor de abundență și de tot, atât de la îndemână, adânc ascuns în noi, în fiecare? Exact ce ți-au zis că ar face o gaură neagră, exact asta ar putea și acel mic grăunte… dar exact pe dos. Închide ochii, ascultă muzica, ascultă lumea, ascultă-ți lumea ta, privește stelele din Cer, privește-ți stelele din Tine, atât de multe, atât de infinit te-așteaptă. Ai să îl cauți? Ai să-l găsești? Ai să-l împarți cu cei ce încă nu?

Un grăunte… un mărunțel punct ce-l porți din totdeauna. Așteaptă să reverse energie. Are nevoie de atât de puțin pentru a se trezi. Acel ‘puțin’ care face atât de mult… are nevoie de iubire de tot, de oameni în jur, de încrederea ta în el.

© Iustina Dorobanțu, iunie 2017

Și dacă pentru o zi ne-am întinde aripile, ne-am ridica în văzduh și-am fi păsări? Oare pe unde am zbura? Am vedea frumusețea acestei lumi, de sus, de sub Soare, pe deasupra zăpezii de pe cei mai înalți munți. Am vedea sclipirile râurilor ce se revarsă în mări și oceane. Ca o machetă de muzeu, Pământul de sub noi: plin de câmpii, de păduri, de ghețari și deșerturi, de guri încinse de vulcani  și de tot felul de ființe fremătânde.

Și dacă pentru o zi ne-ar coborî rădăcini, și-am fi copaci? Oare cum ne-ar mângâia vântul goliciunea frunzelor? Ne-ar bucura ploaia, cum ne înconjoară și ne cuprinde. Ne-ar povesti lumina lumii lucruri pe care nu ne vine a le crede, din locuri îndepărtate, de ajuns. Am privi cum toate vin și se duc.

♣

Iar apoi… apoi ne-am întoarce la ale noastre.

Am fi oare mai înțelepți? Am putea pune laolaltă, în amestecul fiecărei clipe, câte puțin din tot ce am învățat? Și detașare și interes și sete de a știi și neîmpotrivire și gust de libertate?

⊥

Măcar în vise… în vise ar trebui să ne amintim cum e să fim tot ceea ce nu putem fi în realitatea noastră. Să trăim altceva, secunde sau ore, să trăim și să ținem minte, lecții pentru clipele de veghe.

© Iustina Dorobanțu, iunie 2017

Și dacă ai putea grăbi ziua, ai face-o?

Dacă ai putea aduce mai devreme ziua în care ți s-a întâmplat ceva bun-bun, ai grăbi-o?

♣

Știind că te-ar scuti de o perioadă mai puțin plăcută. Știind că ai putea sări niște întâmplări pe care nu ți le-ai dorit.

Știind că ai putea afla mai devreme o informație importantă pentru tine, că ai putea citi mai din timp o carte care ți-a schimbat viața, că ai afla mai devreme un diagnostic al cuiva drag, că ai avea un mare a-ha mai din timp, că te-ai putea îndrăgosti mai devreme de un om minunat, că ai alege la timp ceea ce e mai bine pentru tine, că ai avea job-ul visurilor tale mai devreme, că ți-ai urma hobby-urile cu mult înainte, că ai zice stop și de la capăt nu doar la momentul potrivit, ci înaintea acestuia.

Știind că dacă toate astea s-ar întâmpla, sau măcar o parte, sau măcar una… ai începe mai din timp să trăiești așa cum îți dorești.

♣

Dacă ai putea, dacă ai avea acces la buton minune care să trimită întâmplarea în calea ta mai devreme, ai apăsa butonul?

⊥

Și nu, nu-i vorba despre curaj în această întrebare. În fond, un act nebunesc de curaj are și cel mai calculat om din lume. Este vorba, cred eu, despre cum să evaluăm corect tot ceea ce am învățat pe drumul cel lung. Despre cum să scoatem tot ce e mai bun din tot ce a fost mai rău. Despre cum să ai curaj să vorbești și să dai câte un sfat, când e cazul, când îți vezi povestea copiată la indigo. Și, nu în ultimul rând, despre cum să faci de acum înainte, astfel încât o astfel de întrebare să nu își aibă rostul.

© Iustina Dorobanțu, iunie 2017