trecuseră câteva ore bune de când mă trezisem, dar starea de eu-nu-vreau-să-fac-nimic era încă la ea acasă. se instalase atât de bine, atât de real, încât nu mai cunoșteam diferența între ceea ce ar fi trebuit să fie și ceea ce era. un pic de lene, de alene, de îndelete, pe perna moale, la soare… puncte puncte și încă un șir de puncte puncte. că așa merge treaba, cătinel.

am deschis ochii, i-am rotunjit și am privit lung și întrebător pe sub sprâncenele ridicate. reflexia din oglindă mă privea, la rândul ei, cu un aer răbdător dar și ușor circumspect.

mi-am dus privirea spre geam, dincolo de prezent, apoi din nou spre oglindă. gândurile mele se jucau ciudat printre cotloanele minții. de mirare și minunare. de cum devenisem pisică.

[foto]