sub soarele de lângă lună. 2.


începutul (partea întâi)

alerga, ca de obicei, după autobuzul care părăsise stația cu câteva momente în urmă. niciodată nu o aștepta, nici măcar o clipă. nici măcar când ajungea la timp. se prinse de bara din spate, unde călători până la următoarea oprire. odată lipită de peretele interior al vehiculului, de simți în siguranță. se uită la cei așezați și zâmbi ușor gândindu-se cât de diferiți erau. oare câte rânduri de experiențe erau la un loc? își îndreptă apoi privirea spre geam. urmărind linia aproape invizibilă a orizontului, ridică mâna dreaptă, parcă încercând să fixeze pe geam imaginea, ca o coală de hârtie. încheietura mâinii purta simbolurile vieții sale. erau acolo, miniaturi ale realității sale, o mulțime de piese rotunde sau colțurile care să îi amintească cine este și unde trebuie să ajungă, dar mai ales ce nu are voie să facă, unde nu îi este îngăduit să meargă sau în ce timp îi este interzis să trăiască. resimțea apăsat toate limitările. se conturaseră într-o durere fizică greu de ignorat. durerea din piept era puternică, din ce în ce mai puternică. respirația devenea greoaie. teama că i-ar putea fi citite gândurile era atât de intensă, încât pulsul îi crescuse incontrolabil. o senzație de amețeală, de furie, de frică, de orice și oricât la un loc… se îndreaptă împletit spre ușă, trase de ușă, dar ușa nu se deschidea. îi era greu să spună dacă erau opriți sau mergeau, știa doar că ușa autobuzului nu vroia să se deschidă.

m-am trezit brusc, buimacă, cu o senzație de frică neagră. mi-am dat rapid seama că totul fusese doar un vis, dar gândurile țineau să rămână agățate de lumea aceea.

ciudat, atât de ciudat fusese… mi-am aruncat capul în pernă, să îmi găsesc liniștea. evident, nu de liniște am dat ci, cel mai probabil, de un răspuns. cartea era sub pernă. ațipisem citind. cum zburaseră gândurile mele… am recitit începutul capitolului întâi. de aici până la spaima din vis, e cale lungă… sau de doar câteva minute.

1. Pentru orice ființă, există un singur sens de mers. Doar înainte, doar dinspre trecut spre viitor.

~ va urma ~

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.