Și dacă, pentru un timp, ne-am aduce aminte cum ne-a fost în pântec? Ne-ar mai fi dragă lumea noastră de acum?
Să zicem pentru un timp nici prea îndelungat – pentru a nu ne obișnui – dar nici prea scurt – pentru a nu risca să nu înțelegem nimic – deci să zicem că pentru o zi ne-am aduce aminte cum ne-a fost în acele luni.
♣
Ne-am aduce aminte cum ne-am simțit, ce am văzut, ce am auzit, ce ni s-a spus, ce sentiment de siguranță aveam, poate chiar și ce temeri ne încercau.
♣
Era altfel, cu totul altfel.
Unii, mulți, ar spune că era bine. În sensul ăla de bine îngrijit, purtat de grijă, o zonă de confort ținută cu atâta dragoste încât nu cerea schimbarea.
⊥
Cert este că a fost cu totul diferit, de la ce am mâncat, la cum am respirat, la cum comunicam, la cum făceam totul împreună, la cum nu știam dacă există un după și cum arată acesta.
N-am să te întreb dacă, amintindu-ți, ți-ai mari dori să vii aici. Asta este inevitabil și nu voi explora această posibilitate. Dar cum ți-ar schimba perspectiva și înțelegerea lumii de acum?
© Iustina Dorobanțu, septembrie 2017
Prinţesa Albastră 
Foarte interesantă experiența, mai ales dacă nu cunoști nimic din istoria acelei perioade.
La mine, cred că acea perioadă mi-a influențat întreaga existență, într-un mod subtil, cu efecte permanente, căci parțial încă simt efectele. Dar asta este din altă poveste.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Teoretic și la modul general – da, acea perioadă ne influențează întreaga viață.
La nivel chimic vom purta mereu amintirea obiceiurilor mamei, pentru că ea ne-a hrănit. Vom purta amintirea senzatiilor și amintiri, așa cum au putut ele să se formeze.
ApreciazăApreciază
Mi-ai amintit de cartea Copilul divin. Nu ştiu dacă ne-am schimba percepţia dar cred că s-ar acutiza sentimentul de pierdere a acelei protecţii. Poate că ne-am simţi şi mai vulnerabili decât deja ne simţim.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu am citit-o, o voi căuta.
Mă întreb, oare n-ar fi mai bine să învățăm să facem ceva frumos din vulnerabilitatea noastră și să n-o mai resimțim ca pe o povară? Ci un cadou – noi înșine expuși în fața lumii, cu bucurie că suntem.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ar fi mai frumos, sigur. Dar e mai dificil decât să ne plângem soarta…
E interesantă cartea, ridică pe undeva şi întrebarea ta. Ba chiar aprofundează problema. 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ok 🙂 dacă cumva uitasem, acum e în mod sigur pe lista „de citit”!
ApreciazăApreciat de 1 persoană