mi-am prăbușit Universul
de două ori
de două ori la rând în vara asta
și doare.
doare ca o dischetă formatată
dar pe care nu se mai poate scrie
deocamdată
mai sunt ziduri de căzut, bucăți mari
tencuială și cărămizi
dar care oare?
care?
unde le aflu? cum le arunc?
doare neștiința neputința neînțelegerea
și doar mai rău înțelegerea neînțelegerii
doar ca idee, fără detalii.
ce-am prăbușit până acum
a fost pur și simplu
a fost impuls a fost instinct
dar mai departe
să iau o lopată
să iau o lopată
să sap
să dau la o parte
să aflu
să arunc
să ce, să ce să mai fac?
cum poți să-ți prăbușești Universul?
oh, e atât de simplu
sau poate nu-i tocmai la îndemână
ci e nevoie doar de un pic de încăpățânare
cum poți să-ți prăbușești Universul?
schimbând obiceiuri.
atunci găsești libertatea de a face suficienți pași înapoi
pentru a înțelege diferit
diferit, și simți că ești cu un pas mai aproape de Adevăr și Realitate
dar când despre astea știai deja că-s numai perspective
atunci… ce-ai înțeles în plus, de fapt?
ceva încă lipsește
pentru ca puzzle-ul să prindă o formă.
nici vorbă de a-l face complet
dar măcar… măcar.
gol în stomac.
Prinţesa Albastră 
Îți poți prăbuși universul. Dar îl poți și renaște. 😊
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cu siguranță. 🙂
Cel mai important însă, este să renască în forma cea mai potrivită. Altfel ar avea prea puțin sens prăbușirea ce-l precede.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Să renască aşa cum îţi doreşti!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Așa să fie!
Mulțumesc pentru gândul bun!
ApreciazăApreciat de 1 persoană