Și dacă de mâine timpul ar da înapoi? Doar timpul.
♣
Dacă de mâine ar merge zilele înapoi, dacă după sâmbătă ar urma vineri, apoi joi, apoi miercuri…
Dacă după vară ar veni primăvara, apoi iarna?
Dacă data din calendar ar scădea, cu încă o zi, cu încă una, și tot așa?
♣
Tu nu. Nu ai sta în loc. Nu ai întineri. Nu-ți face iluzii. Nu-ți spune povești pe care mintea vrea să le audă.
⊥
Ce faci? Cum primești vestea? Iți spui Iată, în sfârșit, ceva ce merită atenția mea! Iată ceva nou! Sau faci cunoștință cu teama? Teama în formă pură, așa cum ai cunoscut-o, de fapt, niciodată până acum.
© Iustina Dorobanțu, august 2017
Timpul, această convenție, ca și sensul „curgerii” lui. Putem alege orice direcție, putem alege o altă unitate de măsură pentru el, putem orice, căci este doa o convenție care ne ajută să delimităm/poziționăm anumite întâmplări ale vieții. La o adică, putem renunța la o reprezentare temporală a vieții, căci singura certitudine și realitate este prezentul, clipa, acum.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Poți alege să vină primăvara după această vară? Zi-mi secretul 😉
ApreciazăApreciază
N-ai văzut că au înflorit salcâmii? Eu i-am văzut, dar aveau mai puține flori, ce-i drept. 😀
Era, în fapt, vorba să întoarcem doar timpul înapoi, nu viața. Pentru că, dacă umblăm și la cursul vieții ajungem altundeva. Modificând spinul timpului, convenția se modifică și ea, dar numai convenția, nu și viața. Noi îmbătrânim în continuare, după ceea ce numim acum vară va veni tot un anotimp rece, chiar dacă prin convenția modificată ca spin îl vom numi „primăvară”. După 4 va urma 3, apoi 2 și așa mai departe. O simplă convenție cu sens schimbat, viața mergând mai departe în sensul ei obișnuit.
Poate fi considerată ca diferența dintre geometria euclidiană și cea neeuclidiană, cele două linii paralele, care nu se întâlnesc niciodată, sau se întâlnesc într-un punct nedefinit, la infinit.
Cam așa văd eu această întoarcere a timpului.
ApreciazăApreciază
Nu mă las 🙂
Hai să facem un exercițiu de ieșire din ceea ce știm. Fără filosofie, fără prea multe gânduri.
Fără timp care ne-ar întineri.
Simplu. Cât mai simplu.
Doar timpul curge invers. Exercițiu de imaginație și de a lăsa idei și concepte noi să vină. Fără a explica prin ceea ce cunoaștem.
Analizând cu ceea ce știm, nu ajungem mai departe decât suntem acum.
Deci, fără a gândi prea mult. Doar simțind. Închide ochii și știi că se termină vara, apoi vine primăvara, după care ne răcorim cu iarna.
ApreciazăApreciază
Ești perseverentă și-mi place asta.
Voi încerca, dar nu vei avea răspunsul chiar acum.
ApreciazăApreciază