porțile…


[unu – aici este începutul poveștii].

[episodul anterior] în continuare, partea a patra.

a trecut ceva timp de la ultima mea istorisire. iar timpul nu a trecut numai peste mine, ci și peste denis. s-au întâmplat multe, de nici nu știu cu ce să încep mai întâi… dar cu siguranță că trebuie să o fac, și cât mai repede. pentru că – la fel ca în viața reală, și la fel ca în basme, și în lumea lui denis se întâmplă la fel: când nu mai vorbește lumea despre tine, dispari… tu și toate amintirile despre tine.

~~~

denis își urmă instinctul și se ridică de pe scaun când prin difuzoare se anunță următoarea stație. deși se simte ca trezit dintr-un vis, deși nu știe unde este, deși nu recunoaște locurile, fizionomia celorlalți pasageri, deși nu își recunoaște propriile haine, el știe că trebuie să coboare. simte că a mai trecut prin asta, simte că poate și mai ales ca trebuie să se încreadă în instinctul său. cu o naturalețe desăvârșită, denis își urmează pașii, iar pașii săi urmează inima. o inimă puternică, ducând în spate ani de experiență și încredere în propriile forțe. o lume nouă îl așteaptă. o lume nouă, populată de oameni de toate felurile, pe care începând de astăzi îi va cunoaște pentru prima dată – familie, prieteni, dușmani, trecători. o lume care îl cunoaște bine, pe el – denis – așa cum el nu se cunoaște. căci despre noua lume în care s-a trezit, denis are mult prea puține informații.

denis scoase din buzunarul pantalonilor un portofel. îl deschide – poate emoționat, poate mult prea stăpân pe situație. anul nașterii, așa cum și-l știa. montreal. o hârtie de 50. un card de acces și o adresă greu de descifrat, scrijelită pe el. noroc că ziarele nu uită să menționeze data curentă. astfel află că este luni și că are 32 de ani.

– Bun. Destul de multe. cu gândul acesta în minte, denis privește încrezător pe strada mult prea populată pentru gustul său. în plus, o scurtă analiză a situației este absolut încurajatoare. are un costum bine croit, pantofi lustruiți și se simte în formă. în afara faptului că nu-și amintește când a trecut de 30 de ani, totul pare să fie în regulă. va trece și prin 30, cândva.

~~~

ceasul, care la o pare să fie unul scump, îi indică ora 8 și jumătate. după freamătul orașului, este 8 și jumătate dimineața.

~~~

dacă m-aș putea uita la denis de undeva de sus, foarte de sus, aș vedea un om cât un punct pe o hartă, pierdut într-un oraș imens. în mijlocul mulțimii în mișcare, între atâtea drumuri clare ce unesc două puncte, unul singur stă gânditor, încercând să înțeleagă de unde vine și încotro se duce. o analiză sumară – haine, oră, ziua săptămânii – indică drumul spre serviciu. dar care? care oare?

~~~

denis ridică ochii spre cer, întrebător. până ca ochii să întâlnească norii, privirea îi alunecă peste drum pe literele mari suspendate ale firmei. posesor al unui statornic sentiment de încredere, denis traversează și trece dincolo de ușa rotativă de la intrare.

zâmbete largi, zâmbete sincere, zâmbete prefăcute. dintr-o privire le parcurge. fata de la recepție, un amestec de timorare, emoție și sorbire din ochi, îi întinde un dosar plin de documente, pe care se pare că îl ceruse cu câteva zile în urmă. nu știe încă nimic. nimic. dar mintea îi spune să cheme liftul… pentru ultimul etaj.

~~~

va urma, evident. aici.

Un gând despre „porțile…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s