și dacă? |v.48|


Și dacă am umple visul cu realitate, precum umplem realitate cu vis?

Acolo unde mintea nu are informații suficiente, umple golurile cu imaginație. Asta știm. Așa funcționăm. Ascundem neatenția și mergem mai departe. Chiar dacă, de multe ori, peticim greșit. Ne dăm seama prea târziu, dacă ne dăm seama.

Dar în vis, în vis cum e?

Parcă îmi vine greu să cred că în propriul vis am fi capabili să nu ne acordăm nouă înșine atenție. Dar este foarte probabil, cât timp încă mai avem obiceiul neatenției. Fiind însă deja în vis, nu văd cum l-am putea repara tot cu vis. Ar avea nevoie de altceva. De bucăți de siguranță. De lucruri întâmplate. De certitudine.

Și-atunci cred că umplem golurile din vis cu bucăți de realitate. Copii ale ei. Bucăți de film alb-negru cu proiecția realității.

În loc să peticim, într-un loc sau altul, de ce oare nu le completăm în mod curent? Vis și realitate, în succesiunea evenimentelor, lăsând viața să-și urmeze cursul, fără a o priva ba de vis, ba de real. A fost dintotdeauna mai mult decât este acum. A fost dintotdeauna creație din mers a prezentului. Până când cineva a încercat să le separe… și a reușit. Atunci a cracat totul.

Dar încă este timp să reparăm. Cu petice, pentru început. Și într-o bună zi povestea va curge lin, ca și cum nimic n-ar fi fost vreodată anapoda. În acea zi cuvintele de aici vor dispărea, pentru că aceste rânduri nici nu vor fi fost scrise vreodată.

 

© Iustina Dorobanțu, iulie 2017

9 gânduri despre „și dacă? |v.48|

  1. Separația între vis și realitate s-a produs, cred eu, atunci când am lăsat egoul să dețină supremația minților noastre, lăsând sinele pe planul doi. Atunci a dispărut și buna comunicare între minte și sine, căci ea a existat cândva, doar că am uitat cum se face. Dacă readucem această comunicare la un nivel normal, vom reuși să nu mai „peticim”, ci chiar să îmbinăm visul și realitatea și să le dăm sensurile ce le-au avut cândva, acelea de a se completa reciproc spre o mai bună desfășurare a vieții.

    Ce-ar fi să împăcăm visele cu realitatea?

    Apreciat de 1 persoană

      • Ai dreptate, și egoul tot al nostru este, dar nu cred că trebuie lăsat „de capul lui”. Cred că mai trebuie strunit uneori.

        Se încearcă a ni se induce fel de fel de idei. Unii spun că egoul ar trebui înlăturat complet, să lăsăm minții doar lucrul cu calcule matematice spre exemplu, cu vorbirea, cu percepțiile, etc., iar sinele să conducă totul. Alții din contră, ar voi ca egoul să dețină întreaga supremație, să conducă în întregime jocul vieții, sinele rămânând doar un simplu executant.
        Eu aș spune că trebuie o bună îmbinare între cele două, căci fiecare are un rol, un rost. Egoul poate face unele planificări, bazat poate pe statistici (efectuate tot de el), poate lua unele hotărâri ce țin de calcul matematic spre exemplu, dar sinele este cel care poate lua unele decizii foarte rapide, bazate pe intuiție cel mai adesea. Oare n-ai observat niciodată că unele decizii apar instantaneu, fără a fi procesate mental, fără a fi parte a rutinei sau a reflexelor condiționate sau nu? Aceste decizii, eu le pun pe seama sinelui, care are multe informații, necomunicate minții, dar pe care le folosește atunci când este cazul.

        Apreciat de 1 persoană

      • Nu mă împac bine cu termenii de ego și sine. Nu ii simt. Sau, mai corect spus, simt că nu îi cunosc în varianta lor corectă. Până când îi voi ști, ii evit.
        Deciziile alea instant, eu le punem pe seama sclipirii divine sau automatismului din subconștient. Care din ele apare mai repede, depinde de antrenament și circumstanțe.

        Apreciază

      • Poate că nici eu nu am toate noțiunile bine definite, poate nu așa cum ar trebui, dar iată cum simt eu că sunt aranjate. Sinele (sufletul?) are ca părți integrante subconștientul, inconștientul, dar si inconștientul colectiv, cel păstrat de la strămoșii noștri, de la poporul din care ne-am născut. Inconștientul, atât cel personal cât si cel colectiv, sunt cele care păstrează cea mai multă informație, dar care nu apare spre utilizare decât atunci când este nevoie de ea.
        Din câte am citit, inconștientul colectiv ar fi, printr-o comparație nu tocmai potrivită, ca un supercomputer, care stochează întrega informație acumulată de poporul din care faci parte, și care îți este accesibilă, cum bine spui tu, în funcție de antrenament și de circumstanțe.
        Asta este părerea mea. Dacă este greșită, probabil că voi afla la un momentdat.

        Apreciat de 1 persoană

      • Iată că începem să ne înțelegem.
        Eu așa am găsit termenul prin scrieri, așa că îl folosesc ca atare.

        S-ar putea să existe și un alt flux informațional, cel aparținând întregii populații a planetei, mult mai complex, dar și mai sărac în același timp, căci este posibil ca acolo să nu găsim informațiile despre evoluția spirituală a poporului nostru, ci cu totul alte informații. Recunosc, este prima dată când mă gândesc la asta, deci pot fi în eroare.

        Apreciat de 1 persoană

      • Nu-i o problemă cine a folosit primul acest termen, important este să înțelegem amândoi ce anume reprezintă. Odată definit (datorită conversație dintre noi), putem acum să facem conexiunile necesare.

        Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s