[prefață la seria „și dacă?” din acest an]

omul, în goana lui către adevăr, găsește în șirul gândurilor întrebarea primordială a nebuniei: și dacă?

individul o întoarce pe toate părțile și o rostește de parcă ar fi lampa fermecată a lui Aladin, plină cu răspunsuri.

scăpare a sorții, individul nu cunoaște nici renunțarea, nici jena unei idei nepotrivite. drept urmare, din când în când și dacă? –urile devin adevărate motoare ale schimbării. dar nu-i nimic stabil, odată ajuns la noul nivel, individul își pune din nou întrebarea.

nu, nu este vorba de incoerență, nici de vreo boală de memorie, ci de imposibilitatea individului de a sta locului.

individul se naște în diverse medii culturale, în varii locuri de pe Pământ. individ cu individ se găsesc uneori, efectele putând fi dramatice. rar, din respect reciproc, ambele idei se pierd. comportament bizar, dar totuși documentat istoric.

și dacă-iștii devin după copilărie deținători ai unor meserii decente, ce aduc valoare explicită societății, alții rămân prinși într-o eternă visare. munca lor comună, înlănțuită, aduce luminii noi idei filosofice și noi tehnologii.

individul este o forță creatoare nețărmurită. pentru că poate, a fost lăsat să poată.

vreau să fiu un individ și dacă-ist. pentru toată libertatea de visare și exprimare.

suntem în a douăzecea săptămână a anului. într-un ritm de cinci pe săptămână, pot produce 150 de idei nebunești înainte de a ciocni șampanie la un nou revelion. să văd cum îmi fac timp să le și scriu, dar cu siguranță voi găsi calea să o fac.
și dacă voi avea vreodată dreptate? nu știu, mai e mult până departe. deocamdată mă întreb și dacă chiar se va trezi vreunul să le citească pe toate? ei bine, cred că îi voi datora o săptămână bilet la sanatoriu. dar nu conta pe asta.