în fiecare seară, în jurul orei şapte, urc cele zece trepte care duc spre intrarea în bloc. împing uşa grea, o lucrare interesantă din lemn masiv, geam şi fier forjat. holul larg mă întâmpină cu surâsul blajin al portarului. două etaje urcate în grabă şi iată-mă acasă. lumea mea redevine a mea. orele petrecute de-a lungul zilei în agitația de la serviciu se estompează.

rutina mea dulce, te-am aşteptat toată ziua! un zâmbet larg, complice, îmi răspunde din oglindă. una câte una, aprind lumînările parfumate. pastelate, parfumate, lumina lor întregeşte colţurile secrete ale apartamentului.

intru în baia albă de marmură. tavanul înalt susţine un candelabru de cristal care în mod normal nu are ce căuta într-o baie. tocmai asta m-a făcut să închiriez apartamentul pe loc, deşi atunci când fusesem la vizionare eram departe de a-mi permite aşa ceva, în condiţiile în care aveam nevoie să şi mănânc ceva din salariul pe care îl aveam. presar câteva petale de trandafiri pe jos, şi câteva picături de parfum în apa din cada care se umple uşor.

următorul drum este în bucătărie. ştiu exact ce voi pregăti, ceva ce-ţi place. numai bun lângă, vinul nostru preferat. aşa o masă, se cere servită cu eleganță şi iată în sfârșit ceva la care mă pricep cu adevărat. farfuriile şi paharele cu modele fine, tacâmuri de argint, o moştenire la care ţin mult, își găsesc toate locul pe masă.

mă aşez pe canapea, mai e puţin şi ai să vii. îmi aduc aminte cât de stranie a fost prima noastră întâlnire… şi cum s-a schimbat totul din acea zi.

tocmai ce luasem cheile apartamentului şi venisem cu câteva bagaje cu haine, un set de căni de ceai şi o baghetă crocantă de pâine care avea să-mi ţină de foame peste weekend. dar în ciuda faptului că-mi sufla vântul prin buzunare, eram foarte fericită. eram în orașul la care visasem din copilărie, și aveam locșorul meu, care fusese croit după visele mele. am închis ușa în urma mea, am lăsat bagajele în holul de la intrare și m-am aruncat pe canapea. mi-am strâns genunchii la piept și am stat preț de câteva minute zâmbind, ghemuită ca un pisoi. eram acolo unde îmi dorisem și aveam planuri mari pentru viitor. în mintea mea, totul prindea contur și deja galopam printre stele. apoi am realizat că zgomotul pe care îl auzisem de când intrasem pe ușă venea chiar din apartamentul meu. am simțit un gol în stomac. ce era de făcut? să cer ajutorul vreunui vecin? oare ce se auzea din camera de alături? era cineva? avea să-mi facă rău? vreun hoț? sau poate doar intrase un pisoi de geam? gândurile începuseră să se precipite… m-am apropiat de ușa dormitorului. am auzit atunci în mod clar plânsul înfundat, presărat din când în când cu sughițuri. mi-am luat inima în dinți, zicându-mi că lacrimile nu ar putea fi vărsate de vreun suflet rău. am deschis ușa încet, și-am rămas încremenită. un tânăr stătea ghemuit în colțul camerei, tras la față, cu ochii adânciți în orbite, plângând sfârșituri de el știute. după un timp și-a ridicat privirea… la început șocat că apăruse cineva în pragul ușii, apoi mirat, contrariat, încântat, jenat, fâstâcit… mimica lui se schimba cu fiecare secundă. în spatele tuturor acelor priviri, părea să fie un tânăr frumos, bun, dar devastat de cine știe ce întâmplare… m-am apropiat încet de tine și privirile ni s-au întâlnit… ne-am întâlnit pentru prima oară în viața asta. ne-am reîntâlnit, după atâtea vieți în care alergasem unul spre altul fără să ne găsim. ne-am regăsit, așa cum ne-am promis cu mult timp în urmă: că niciun drum nu va fi prea lung, nicio așteptare în van.

nu am să știu niciodată de ce plângeai. nu am să aflu vreodată ce îți rănise sufletul. nu ai să-mi spui și nu am să te întreb. știu doar că ne-am vindecat împreună, unul pe altul. sprijin, suport, speranță. bucurie, binecuvântare, binefacere. a trecut atât de mult și atât de puțin de când ne-am regăsit. atât de mult, cât să umplem o viață cu fericire; atât de puțin, cât să recuperăm tot ce n-am avut.

în fiecare seară, sunt prima care ajung acasă, apoi vii și tu. eterni îndrăgostiți, avem întâlnire zi de zi. poate că ziua suntem prinși cu serviciul, poate că acum purtăm verighete pereche, poate că suntem doar doi tineri care par prinși în vârtejul lumii moderne. dar noi știm că adevărul este dincolo de aparențe. pregătirile sunt gata și aștept cu emoție zgomotul cheii care deschide ușa de la intrare. te întâmpin ținând la spate o floare, pitită de prima ta privire. o știi acolo și o cauți din ochi. simbol al primei noastre întâlniri, ne apropiem ușor unul de altul. tu mă iei în brațe, mă învârți… nu mai suntem pe ulița veghe, lângă fântână, dar acolo ne duce gândul. fiecare dintre noi poartă câte o floare la spate. și cu fiecare floare, ne dăruim inima, unul altuia. în fiecare zi a vieții noastre.

foto