la început am crezut că bubuitura s-a auzit de undeva din exterior. nu m-am uitat pe geam, ce-mi pasă mie de ce se întâmplă prin curțile vecinilor? ar fi culmea să-mi zică tocmai mie că-s băgăcioasă. mi-am băgat capul sub pernă și avem un singur gând: să adorm! apoi s-a auzit din nou. incredibil! dar ce fac oamenii ăștia?! că doar nu e revelionul! am deschis geamul larg și m-am aplecat ca să văd de unde vine zgomotul. strada părea însă pustie. ciudat… apoi am simțit fumul. îmi umplea nările și devenea cu fiecare clipă mai agasant. și mai ciudat… o stradă pustie în noapte, dar eu auzisem bubuiturile, simțisem fumul, erau aievea, le conștientizam de parcă erau ale mele. aste însemna că ele au existat, nu? stai… nu… un gând începea să se strecoare fraudulos. poate erau ale mele, dacă doar eu știam de ele. asta-i buna…! mamă, ce cauți la mine în cameră?! te-am chemat eu, în toiul nopții? du-te să dormi. avea ochii mari și se uita fix la mine. avea o mină indescifrabilă. ciudat, pentru ea. i-aș fi citit orice gând dintr-o privire, în mod normal. dar nu acum. deodată simt cu cad și mă lovesc. mă trezesc brusc, în timp ce încă mă rostogolesc spre podea și-mi dau seama că toate treburile de mai vreme nu erau mai mult decât un vis, unul ciudat. nu mai simt fumul, ceea ce e bine, deja simțeam că o să izbucnesc într-un acces de tuse. deschid geamul, strada e la fel de pustie ca în vis. pe strada disting o silueta prin noapte. e umbra mamei, care se conturează din ce în ce mai bine pe măsura ce se apropie de casă. mă bucur să o văd. mă trece brusc un fior… mamă, de unde ai apărut? nu mai erai de câțiva ani pe aici. îmi pare că deslușesc trei cuvinte șoptite: bine ai venit? chiar a zis asta?!

sunt fum, sunt scrum. unde, neunde, nu știu.

foto