dilemă: ce face anonimul perfect? se citește vreodată? des? deloc? își dă like, se are în blogroll? e un fel de ambidextru care are multe de spus sau suferă de mania insuficienței?

e un joc greu, dar frumos. provocarea la tăcere. e ca și cum te-ai îmbrăca singur cu o cămașă de forță. în schimb, promisiunea eliberării din rigorile lumii îndoctrinate de reguli și tabieturi este extraordinară.

nu-mi dau mai mult de câteva luni așa, dar mi-am promis să rezist un an. cel puțin. fără nume, fără vârstă, fără adresă. doar cu vorbele și expresiile ale căror amplasare într-un blog sau altul îmi va fi greu să o controlez.

revin la întrebarea mea: ce face anonimul perfect? găsesc un prim răspuns: renunță la perfect. opusul criminalului care-și găsește alibiul perfect. cred că mi-am găsit răspunsul, pentru că nu îl mai caut.

foto