ea își dorea o casă frumoasă, de lemn, cu o verandă mare, unde să așeze un balansoar alb. el își dorea să o facă fericită.

el își dorea să fie un contabil cu clienți suficienți, și să câștige cât să poată trăi fără probleme. ea îl iubea.

ea își punea speranțele la pușculiță, știa că acolo o să le regăsească, de va avea nevoie. el prețuia felul ei de a fi.

el mergea în fiecare zi de luni până la râu, pentru cinci minute pe care să le petreacă pe ponton, privind apusul. ea privea răsăritul zilei de marți, ca să îi prindă privirea în fiecare rază de soare.

***

oamenii îl bănuiau pe el, pentru orice putea un om fi bănuit. mai ales pentru adunăturile de pământ din spatele casei. și pentru florile care apăreau acolo în fiecare primăvară.

o bănuiau pe ea, că fugise de acasă cu un străin.

***

el nu mai știa pe cine îngropase în spatele casei, care dintre ele să fi fost.

la un azil uitat de lume, una dintre bătrâne avea amintiri pe care nu le putea explica. o casă cu verandă albă, cu un balansoar care se leagănă ușor chiar și atunci (sau mai ales) când nu e ocupat.

foto

o poveste inspirată din amintirea și croșetarea pe lângă firul poveștii din Fereastra Secretă. cartea e în wishlist, pe noptiera gândului meu.