pupitrul de comandă. 2.


partea întâi – aici

continuam să îmi răsucesc mâinile, să le strecor uşor prin cercurile de fier, să forțez limitele care îmi erau impuse. prima mână, dreapta, urmează să fie eliberată foarte curând. pe stânga mă gândesc să o las „împodobită” cu brățara trădătorilor, la urma urmei mă pot folosi de ea ca de o armă. voi decide la momentul potrivit cum o să procedez. acum mă îngrijorează ceea ce văd dincolo de geamul frontal.

dacă aş privi doar prin hubloul de deasupra mea, dacă n-am goni prin Univers, şi mai ales dacă n-aş fi legată, dacă n-aş fi fost acolo împotriva voinței mele, aş povesti despre stelele pe sub care alerg, prinse în spirale argintii, despre cosmosirenele care se strâmbă caraghios spre mine prin geamuri, ființe inocente care nu bănuiesc nimic despre misiunea navei în care mă aflu. aş povesti despre roiurile de gânduri pierdute, strânse din toată lumea, care ciripesc într-o limbă necunoscută. aş povesti despre stelele căzătoare care umblă pe aripi imense, invizibile de la suprafața Pământului, aş povesti despre multe lucruri minunate pe care am ocazia să le văd.

nu mă pricep prea mult nici la astronomie, nici la fizică, la nicio ştiință exactă care cercetează aşa ceva, dar sunt sigură, ştiu spre ce ne îndreptăm cu viteză. e o gaură neagră… apucasem să îl studiez puțin pe pilot, nu părea genul kamikaze. şi cum nu făcea niciun fel de manevre de evitare, exista o singură concluzie: mergeam într-acolo cu un scop. asta mă speria cel mai tare, că acest drum avea să aibă consecinţe grave. trebuia să-mi grăbesc eliberarea. o ultimă forţare a încheieturii, încă puţin să mai suport durerea. gata! în sfârșit, îmi retrag mâinile de la spate, iar umerii au scăpat de cumplita tensiune. de acum înainte, trebuie doar să îmi urmez planul. o scurtă recapitulare, care să îmi garanteze reuşita: mă ridic uşor, să nu fiu auzită, mă îndrept spre pilot, astfel încât să nu mă vadă, ajung în spatele lui, îi pălesc una în cap cu cătuşele, cât să leşine şi preiau controlul pupitrului de comandă a navei. şi acum să trec la acţiune! mă ridic şi mă îndre…

negru. negru profund. ţiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii…

continuarea – aici

10 gânduri despre „pupitrul de comandă. 2.

  1. Pingback: pupitrul de comandă | Prinţesa Albastră

  2. Ufff… Să nu te superi, te rog muuuuult … Îmi place, frumos şi cursiv scris. Tocmai de aceea am sesizat un cuvânt care nu e din filmul ăsta, nu-i locul lui acolo. Acel „pălesc” din „îi pălesc una în cap cu cătuşele”, mie unuia îmi pare că strică muzicalitatea povestirii. Poate nu sunt eu cel mai în măsură să îmi dau cu părerea dar cred că ar fi ok dacă l-ai înlocui cu un cuvânt umpic mai … princiar.

    Apreciază

    • mulţumesc de vizită, în primul rând :), apoi mulţumesc şi pentru observaţie, în niciun caz nu mă supăr.

      cât despre cuvântul cu pricina, a fost intenţia mea de a alege unul cât mai aproape de realitate. căci, oricât aş cosmetiza situaţia, cum aş putea descrie diafan aşa ceva? oricum, o să mai recitesc şi poate voi găsi ceva mai… onorabil 🙂

      Apreciază

  3. Cuvântul cu pricina, în opinia mea este exact ce trebuie, altfel testul devine plictisitor şi nerealist, dar ce să faci, aşa-i păleşte pe unii…exigenţa. Aştept continuarea.

    Apreciază

  4. Pingback: pupitrul de comandă. 4. | Prinţesa Albastră

  5. Pingback: pupitrul de comandă. 5. | Prinţesa Albastră

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s