Și dacă… de fiecare dată când ești în fața unei alegeri, ești pe punctul de a crea o nouă realitate ce se desprinde din a noastră?

Când nu știi prea bine încotro s-o apuci, când amâni decizia, când lași pe altul să aleagă în locul tău, când te gândești de o mie de ori cum să faci, când îți vine să te rupi în două și nu știi pe ce drum s-o apuci, de fiecare dată când faci aceste lucruri, tu deschizi o ramificație nouă, un nou drum ce devine parte a unui nou strat. Ca foile alea fine de plăcintă, le știi? Apoi fiecare „tu”, dacă ți-a moștenit ezitarea, creează la rându-i alte realități.

♣

Iar tu… tu rămâi aici? Sau te duci într-una din cele noi? Îți zici că ți-e bine că ai rămas în cea bună? Dar cine crezi că se chinuie dincolo, acolo unde l-ai trimis în ezitarea ta? Ah, și acel „tu” care habar nu are ce s-a întâmplat, pentru el aceea este unica, sigura realitate. Adică pentru tine, tot tu ești acolo.
Și atunci, de ce să te chinui chiar pe tine, de ce? Adu-ți aminte cum uneori îi simți durerea, dar nu îi poți lua lumea înapoi.

♣

Fii decis(ă), alege rapid și alege cea mai bună opțiune. Pentru că porți direct responsabilitatea celorlalte lumi pe care le lansezi în spațiu. Și tu ești peste tot, nu ai nicio garanție că vei simți doar varianta optimă. Nu lăsa o versiune dureroasă să aibă loc.

⊥

exercițiu de exprimare mixtă. 
fiecare punct e o decizie, fiecare drum se fragmentează, iar straturile se înghesuie unele peste altele invizibile.

© Iustina Dorobanțu, mai 2017