[cel dinainte] sau [unu – aici este începutul poveștii].

împinse globul roșu printre frunzele ascuțite ale crengii de brad. o sclipire de lumină se reflectă în ochii lui denis. o fracțiune de secundă făcu lumina pe drum, între glob și ochii băiatului. suficient cât lucrurile să se reaşeze.

când s-a trezit, denis nu-și amintea cum adormise cu capul pe pieptul mamei sale. deși batăile inimii ei au fost povestea lui de somn ușor.  când s-a trezit, avea amintiri, dar nu cele ale zilei de ieri, așa cum v-am povestit-o mai devreme.

când s-a trezit, denis a zâmbit larg, larg. era zâmbetul lui de dimineață. s-a întins că un pisoi, cam cât era patul de lung. era oare primul? sau nu?  după cum se aud pașii pe scări, nu era primul. ratase și acum. încerca de câteva zile să fie primul din casă care se trezește. își dorea să se coboare tiptil din pat și să se ducă să își trezească mămica, apoi planul era să pregătească împreună cu ea micul dejun pentru tata. ușa albă și înaltă se deschise și cei doi oameni dragi lui, luminoși și frumoși rostesc împreună urarea de bun venit într-o nouă zi.

în pace și duioșie, iubire și drag de lume – așa avea denis să petreacă următorii ani. dintre colegii lui de la școală, era printre puținii care nu cunoșteau lipsurile. ceea ce a aflat denis despre viață, până spre doisprezece ani, a fost că totul curge sub semnul abundenței. bunuri materiale și sentimente. trăind în mijlocul unei familii generoase și cu principii sănătoase de viață, temelia vieții sale avea să fie solidă și să îl pregătească pentru orice va urma. aici sau oriunde altundeva. acum sau oricând.

și abia de acum încolo începe să curgă aventura vieții. aici.