și dacă? |v.66|


Și dacă aș fi un Cub Rubik?

Dacă aș fi un cub Rubik, m-aș deconstrui doar de dragul de a mă construi din nou.

Dacă aș fi un cub Rubik, m-aș reface doar de dragul de a mă deconstrui din nou.

M-aș bucura de ceea ce sunt, aș prețui clipa, aș întipări în memorie forma perfectă a împlinirii, apoi mi-aș așeza pe față un zâmbet larg.

Zâmbetul l-aș transforma ușor în râs. Și râzând m-aș desprinde puțin câte puțin, până nu aș mai fi ceea ce am fost, ci ceea ce devin cu fiecare puțin. M-aș descompune până în cele mai mici fire de culoare, până m-aș confunda cu firele de nisip.

Și atunci aș fi totul. Aș putea fi orice. Cât timp aș fi fără de formă, n-aș fi ceva anume și atunci aș fi, potențial, absolut orice. Sau absolut nimic.

Sunt un Cub Rubik.

În fiecare dimineață mă deconstruiesc și mă redefinesc. Caut fiecare ocazie să o fac, din clipa în care am înțeles că frumusețea este fix în a deveni mereu altceva, nicidecum în a reveni la starea de inerție.

 

 

PicMonkey Collage

 

© Iustina Dorobanțu, august 2017

6 gânduri despre „și dacă? |v.66|

  1. A ne deconstri în fiecare zi, a ne reconstrui în fiecare clipă a zilei. Oare nu asta facem, fie și numai în parte? Căci fiecare bob de-nvățătură reconstruiește o fărâmă din noi, redefinind esența pentru noile variabile ivite.

    Și aduc și eu un „dacă”, pe care-l port în mine încă de dimineață:
    Și dacă singura întrebare existentă ar fi cine sunt eu?
    Cum ar fi să cauți răspunsul acestei unice întrebări? Iar de-l găsești, să-ți dai seama că, după fiecare reconstruire (asta mi-a venit acum în minte), trebuie să cauți din nou răspunsul, căci el a devenit incomplet, sau poate numai parțial eronat, căci variabilele s-au schimbat între timp.

    Apreciază

    • Da, parțial cred că o facem. Uneori bine, alteori și mai bine.
      Depinde ce facem când învățăm: doar adăugăm informații sau mai întâi facem și un pic de dezvățare?

      Dar… nu, nu e un obicei al tuturor, ci al unora. Din pacate, dar trebuie sa admitem asta.

      Cine sunt eu… Ar putea fi singura întrebare. Cu deformari in: de ce sunt eu aici, de unde am venit si unde mergem…
      Este singura intrebare atunci cand este luata in serios, foarte in serios.

      Apreciat de 2 persoane

      • Iată ce spuneam chiar ieri cuiva:
        „Scopul și calea sunt două elemente ce vor rămâne, poate, nedefinite până în cel din urmă ceas. Dar asta nu trebuie să ne aducă deznădejde, ci trebuie să ne fie impuls, pentru a face mereu schimbări în viața noastră, căci poate tocmai acestea ne vor aduce bruma de bine către care tindem fiecare dintre noi.”
        Este o formă mai puțin „filozofică”, dar mai simpluț de pus în practică, dacă schimbările aplicate nu sunt făcute chiar „după ureche”, ci țin cont de anumiți factori obiectivi.

        Apreciază

      • Apropos de scop, imi ies din ce in ce mai des in cale exemple si lamuriri. Trebuie sa avem un scop clar pentru orice facem, sa ne stabilim ceva detaliat, nu generic; iar cu cat scopul este mai clar, cu atat mai multe sanse de a-l atinge.

        Apreciază

      • Cred că vorbești de scopuri imediate (pe termen scurt sau mediu), iar nu scopul pentru care suntem pe această lume. Pentru cele imediate, într-adevar claritatea definirii duce la o mai bună cale spre împlinire, căci vezi mai bine pârghiile și oportunitățile.

        Apreciat de 1 persoană

      • Da, de cele pe Pamant 🙂 care pot fi totusi si pe termen lung.
        Si totusi… in timp ce raspundeam mi-am schimbat parerea, chiar daca initial nu ma gandisem la scopul vietii. Si acesta, la un moment dat, a fost definit/enuntat. Poate nu suficient de clar, si de aceea rapid uitat… dupa nastere. I se aplica aceleasi reguli, doar ca a fost setat inainte.

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.