vineri seara, târziu
trag linie după tot ce a fost şi-mi declar independenţa de lume. dau jos haina de piele standard, aceea uşor de digerat tuturor şi redevin eu. n-am mai fost eu de cinci zile, aşa că îmi ia ceva timp . sunt însă hotărâtă să scap de tot ceea ce mă trage înapoi. în liniștea serii, păsările câmpului îmi cântă bucuria. stelele sclipesc colorat veşti din lumi îndepărtate. weekend, cât te-am așteptat!

sâmbătă, de-a lungul zilei
clipe, zâmbete, râsete, fluturi, lacrimi, bucurii, întristare, grijă, fum, groază, tensiune, punct culminant, rupere de nori, lumină din fulgere, lumină solară, lumină incandescentă, vânt, îmbrățișări, simțăminte, viață.

duminică
înainte ca soarele să îşi înceapă apusul, deschid dulapul. în partea de jos e sertarul secret care se deschide doar la exercitarea corectă a presiunii asupra unui colţ. acolo e colecţia mea de măşti. nu multe, doar cât să acopere câteva stări sufletești. aleg una sau două pentru noua săptămână, să pot ieşi în lume. căci cine ar putea accepta o floare de ghiveci? m-ar acuza de tot ceea ce ei nu pot înțelege. m-ar acuza de fixism, de stabilitate, de linişte, de înrădăcinare, de teluric, de renaştere, de înflorire, de drag de soare, de instigare la schimbare, de consum redus de orice, de tăcere. iar eu nu pot renunța la ceea ce sunt, la jumătățile mele de măsură.

[foto]