mi-e dor de colțul meu de lume, mi-e dor de zilele când doar închideam ochii și puteam fi oriunde în clipa următoare. mi-e dor de clipe atât de apropiate și totuși atât de îndepărtate. mi-e dor de vara trecută. mi-e dor de fulgii mari de nea din iarna asta. mi-e dor chiar și de răsăritul dimineții de mâine.
mă îndepărtez de prezentul gol și caut un loc departe, un loc numai al meu, un loc rupt din vise frumoase. am atât de multă nevoie de el, iar el parcă fuge de mine. îl simt sub tălpi, îl respir. dar cu fiecare pas pe care îl fac, e mai departe. îl regăsesc în bucăți de vise, dar visele nu sunt făcute să rămână cu noi peste zi. îl regăsesc în rămășițe din mine, dar nu sunt făcută să îl pot duce cu mine oriunde. poate că nu mai știu cum să-l caut cu mintea. poate că e nevoie să pornesc școlărește, să-mi fac temele și să iau premiul întâi, nu doar o notă de trecere. prima temă, privește.
Prinţesa Albastră 
Ce culori curate! Superbe! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
medicament pentru ochi, pentru poarta către suflet.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pe acel loc de care ţi-e dor îl simţi asemeni unui refugiu, şi e nicăieri şi peste tot în tine şi mai cred că el face parte dintr-un trecut protector.
A privi în înseamnă întotdeauna a vedea.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
nu m-am gândit până acum la acel loc ca un refugiu, ci ca la o evadare. cuvântul refugiu mă face să mă gândesc și la ziduri ridicate și nu-mi place, dar poate aceasta este adevărul.
ApreciazăApreciază