Înainte de orice altceva, astăzi vreau să îi mulțumesc mult lui Mugur și să îi transmit aprecierile mele cele mai înalte. Mugur a acceptat provocarea de ieri și a venit cu o frumoasă variantă de „și dacă?”. O regăsiți aici, coborând în josul textului, la comentarii. Merită, n-o ocoliți! Iar pe Mugur îl găsiți în căsuța lui virtuală, undeva unde depășește cu mult titlul smerit de Încercări. Idei una și una, poezii faine. Și multe înțelesuri profunde. Eu m-am regăsit de multe ori în ceea ce spune pe acolo.

Și mai e ceva, ceva ce-mi dă încredere de cât de frumos se leagă lucrurile în lumea noastră. Cândva, acum câțiva ani, într-un reader care permite grupări, mi-am făcut  o listă de oameni și bloguri cărora le-am dat statut de citire cu prioritate, un top 10. Căci, când informațiile sunt multe, când tot apar oameni faini de tot, riști să te pierzi în atâta flux de noutăți și să nu ai timp de tot. Ei bine, pe oamenii ăștia din top of top nu i-am înlocuit niciodată, restul au mai intrat sau ieșit din top 20, 30 etc. Ce mi se pare extraordinar este cât de bine i-am ales de nu mă plictisesc niciodată de ceea ce spun ei. În fine, unii au tăcut pentru un timp sau încă tac, dar îi aștept. Mugur e acolo, între aceia din top 10, și nu a știut până nu a ajuns la acest rând :), nu de-aia vine cu idei și completări comentând tare fain această serie de povestiri și nu numai, adăugând lucruri din care am ce învăța. Mai am acolo în top un super trainer și coach, căruia îi datorez enorm, și care practic mi-a întins fix mâna de ajutor de care aveam nevoie anul trecut. Evident, n-avea de unde să știe că eu îi alocasem un loc în topul meu. Oare ce minuni mai ascunde acel top? Oare cum mai pot da valoare altor oameni care merită să fie într-un astfel de top? Iată astea sunt două întrebări foarte importante, dar care fără acțiune rămân doar întrebări. Minunile există clipă de clipă în jurul nostru, și este necesar să le recunoaștem și să le scoatem ce e mai bun din ele. Să învățăm să le folosim și să fim la rândul nostru de folos. Sunt legi ale naturii, practic, care funcționează precis și extraordinar ca un ceas elvețian. Dar nu pică din cer, este nevoie de implicarea noastră totală în propria noastră viață, în scrierea ei.

Mult m-am mai întins! 🙂 Așa că… voi alege o variantă scurtă pentru |v.34|. Și oarecum în linie cu ceea ce am povestit mai sus.

♣

Și dacă nu ne recunoaștem, tocmai pentru că există un scop?

Da, întrebarea pleacă de la prezumția că unii dintre noi ne-am cunoscut cândva, în altă viață, Timp, Univers. Cândva, undeva, înainte de viața aceasta.

♣

Poate că dacă ne-am recunoaște am petrece timp împreună, prea repede și prea mult, pierzând șansa altor experiențe de viață.

Poate că asta este partea pentru care ne-am băgat în viață, să ne fim de folos unii altora doar când avem nevoie, apoi să ne îndepărtăm.

Poate că labirintul numit viață are un parcurs mai frumos când există lipsa siguranței ce ți-o dă un cunoscut.

Poate că există atât de multe ființe, încât chiar nu ne știm niciunii, de nicicând, orice întâlnire este una nou-nouță, în plasa infinită a posibilităților. Și nu ne vom reîntâlni niciodată, în niciun viitor. Să profităm acum de cum putem crește împreună.

© Iustina Dorobanțu, iunie 2017