bătrânul avea multe poveşti pe care le lăsase în urmă. celor mai multe le scrisese chiar el sfârşitul. drumuri lungi, unele mai bune, altele mai rele, poveri în mare parte, lacrimi, regrete. prieteni pierduţi în mulţime, dar şi amici statornici, întâlniţi întâmplător la răscrucea unor timpuri complicate.
ştia că nu mai e mult. avea să aştepte în linişte şi pace, alături de un bun prieten. se temea să nu prindă rădăcini pe acest pământ. nu avea stare, nu avusese niciodată. nu era mai mult decât un rătăcitor, un drumeţ, un cercetător al timpurilor şi purtător de cuvânt al semnelor de întrebare.
îl aşteptau stelele, ştia că avea să zboare cu ele. într-o bună zi, nu astăzi. acum şi aici mai are multe de dus la bun sfârşit.
phoenix a mea renaşte din ce n-a fost vreodată. phoenix a mea n-are treabă doar cu focul. ea se îneacă, se arde, se perpeleşte, se aruncă în hău ca mai apoi să ţâşnească din adâncul pământului şi să ajungă mai departe de nicăieri. de-acolo de sus, ea se întoarce uşor pe-o parte şi priveşte pământul în tihnă. să-i fi fost de folos drumul? să nu? ar repeta încă o dată schema dacă mişcarea asta nu i-ar fi înţepenit şalele. plus că ar trebui din nou să cadă.
şi-atunci pricepe: ca să te ridici, trebuie să ai de unde. ca să te vindeci, trebuie să fii întâi bolnav. ca să ai încă o dată satisfacţia ascensiunii, îţi asumi mai întâi o sinucidere morală.
o va face. încă o dată şi încă o dată. de plăcerea ascensiunii nu te vindeci niciodată.
every woman needs an adventure. her adventure. to start over her heart, when at risk of cooling. words started to flow in one language, still they are better dressed differently, as passion has no borders. c’est le temps pour le cœur plein d’amour, pour les senses réveillés et moins de raison. c’est le temps de vivre. une jour plein de soleil, une nuit plein des étoiles, une après l’autre. clipe în tandem. îmbrăţisarea tăcută a vorbelor nespuse. şoapte. and if your commiment is too strong to be broken by the wind, let yourself go, loose the beats of your heart in stories, then return home with the spark you were looking for. trăieşte iubiri la care nici nu visasei, pentru care nu te credeai pregătită. l’amore, tuo amore segreto… and if some great love stories begin with a broken heart or an act of treason, so be it. viaţa, surprinzătoare şi fascinantă în fiecare clipă. cere să fie trăită cu sete. savurând fiecare cupă.
sub influenţa dulce-romanticului film Scrisori către Julieta.
ce e mai greu să fii, copil sau mamă? bărbat sau femeie? învăţăcel sau profesor? banal sau extraordinar?
complex.
finit, dar nu restricţionat.
infinit, în aspiraţii.
plin, de sentimente.
vertical, neapărat vertical.
m-am prins de ultima scară gasită. pe scara lui iacob nu poţi veni la noi, mi-au zis. întoarce-te când ţi-ai terminat treaba.
ca să fiu copil, am nevoie de mamă. ca să fiu bărbat, trebuie să iubesc o femeie. ca să fiu profesor, am nevoie de tine. dar ce-aş putea eu să te învăţ? ştii tot.
măria sa prinţesa albastră din mine, tocmai ce a descoperit că nu şi-a făcut bine treaba când a creat acest loc, regat închipuit pe www. nu conform standardelor sale.
luată de val în rochia ei azurie, proaspăt schiţată într-o agendă, a căutat pe wordpress să vadă dacă are loc. şi avea. dar în seara aceea târzie de septembrie nu i-a dat prin cap să googlească puţin, altminteri ar fi aflat de prinţesa albastră de pe facebook. de fapt, de cele trei. 1,2, 3. sau 4.
faptul fiind consumat, pot doar să sper ca nu o să generez confuzie (în rândul cititorilor), întristare (pentru utilizarea aceluiaşi nume) sau vreo suspiciune de copiere (eu însămi fiind oripilată de astfel de apucături ale unora).
o vorbă zice că în viaţă ai parte de o singură mare iubire. mi-e greu să cred că ar putea fi aşa. ar fi vorba de prima iubire? de ultima? de cea legată prin jurământ?
eu una ştiu că am iubit mereu din toată inima. n-am iubit mai puţin pentru că era a doua sau a cincea iubire, cum nici n-am ştiut vreodată de la început dacă are să fie ultima mea iubire, sau doar una dintre ele. cu siguranță că după fiecare dezamăgire am zis că nu voi mai iubi niciodată la fel, dar de fiecare dată am făcut-o, de fiecare dată inima a regăsit ritmul iubirii aprinse.
iubeşti câte puţin altfel de fiecare dată. nu pentru că ai iubi optzeci sau o sută cincizeci la sută. nu pentru că ai putea alege în ce fel iubeşti. pentru că eşti reflexia iubirii celuilalt. pentru că te schimbi cu trecerea anilor. pentru că uneori inima rugineşte. pentru că alteori inima înfloreşte după prima privire.
iubeşti pe tăcute, iubeşti strigând iubirea în gura mare, iubeşti curat, iubeşti pe cine nu trebuie, iubeşti doi oameni în acelaşi timp, dar pe niciunul mai puţin, iubeşti cu lacrimi, iubeşti pasional, iubeşti sub cerul plin de stele, iubeşti departe, iubeşti săruturile furate, iubeşti privirile pe furiş, iubeşti bileţelele lăsate în bancă, iubeşti verigheta ce ţi-o aşează pe deget, iubeşti până în ultima clipă a vieţii, iubeşti o vară, iubeşti copilărește, iubeşti o amintire, iubeşti în o mie de feluri.
ai o viaţă şi zece iubiri. niciuna mai prejos ca alta. şi dacă ai iubit sincer de fiecare dată, oare cum ai putea spune că ai avut o singură mare iubire?…
dă-mi fluturi pestriţi şi jucăuşi, azurii, roşii şi mov, alergând, apoi aşezându-se pe-o floare.
flutură-mi mintea peste câmpii şi dealuri toscane, du-mi inima departe, spre soare. adu-mi norişori pufoşi pe care să-mi las trupul spre visare.
coboară-mi fluturi în stomac, când mă îndrăgostesc, când mă reîndrăgostesc şi în fiecare clipă în care iubesc pentru o viaţă întreagă.
bucură-mi ochii şi dă-i aripi sufletului meu. aruncă-mă-n neant şi prinde-mă-n braţe cu grijă. dă-mi vise şi fii lângă mine, ca împlinirea să fie a noastră.
dă-mi poveşti. eu îţi întind inima mea.
căci dacă există o singură mare iubire, aceea eşti tu. căci dacă există zece iubiri adevărate, câte una pentru fiecare bucăţică de suflet, tu eşti minunata mea poveste.
ziceam în „modesta” mea descriere de la început că acesta ar fi un loc în care să mă desfășor în deplinătate. nu că în celălalt loc ar fi altfel. dar aici extremele de tip diafan-pastel şi negru-blue heart sunt mai accentuate. iar nuanţele de pseudoliteratură hai-hui fantasy îmi lasă liniştea de a nu da explicaţii. până acum, să fi fost cu şi despre mine, sau pură imaginaţie aruncată printre formele latine ale tastaturii. azi însă îmi bat niste gânduri în poartă, şi am să le primesc aici, deşi nu aveau programare.
relaţii toxice, la asta mă gândesc. şi mai dau de câteva păreri pe tema asta pe toxicele reţele de (ne/de)socializare. tropăie gândurile mele şi îşi cer dreptul de parley.
relaţii toxice cu oameni, cu obiecte, cu locuri. cu oameni vii, cu oameni care nu mai sunt. relaţii neînchise, lăsate în coadă de peşte, în aşteptarea unei zile care nu va veni. ne e cumva în sânge microbul ăsta, de a alege ceea ce nu trebuie să ne aparţină, nici să ne ţină. de a vrea oameni care ne dor. de a ne lega de ziduri care cad. de a ne ancora în uşor şi confort aparent. lungim inutil durerea mănâncând otravă din propriile noastre palme.
ce-i mai toxic? ce te ţine pe loc sau ce te duce înainte, neortodox? fără gânduri către echilibru, nu are sens. utopiile nu îşi au loc în realitate. sunt bune pentru a ne fixa ţeluri, pentru a crede în speranţe, diazepame ale minţii, care fac mai uşor saltul peste prăpastie. creşti în viaţă schimbând ce nu merge, uneori cu poticneli, alteori cu avânt. zici că ai înţeles cum stau treburile şi ai o oarece mândrie legată de verticalitatea ta. dar socoteala din târg nu se potriveşte cu socoteala de acasă. ţi se îmbolnăvesc pe rând sufletul, mintea şi trupul de atâtea reguli care te cocoşează şi de şapte ani de-acasă falşi. bem relaţii toxice în cafeaua din zori. plecăm către locuri care nu ne convin. ne trăim ziua printre oameni care ne rod ca o rugină. ca să ne întoarcem seara în locul în care nu se schimbă nimic.
toxicitatea este grav contagioasă. a se elimina de urgență din organism. să aducă cineva nişte sare, sau poate nişte lămâie…
unii o cântă, alţii o fac. alegerea nesinelui. wrong, zău aşa. mai bine-ar fi să-mi fie bine.
Prinţesa Albastră 