eșarfe de mătase

nu-mi mai aleg eșarfe de mătase. nu le mai port. sunt prea subțiri pentru dinții mei ascuțiți. de prea multe ori le-am sfâșiat în fâșii subțiri, fără forme clare. de prea multe ori am mușcat din ele a dor, a buze visate, a amintiri sau a prea-puțin-posibil. de prea multe ori m-au înșelat cu transparența lor. mă arătau lumii așa cum eram, în loc să nu o facă. mă duceau în punctul în care să fiu nevoită să găsesc rapid rezolvări imposibile pentru situații improbabile.

dar n-aș vrea ca totul să fie mai simplu, doar ca să-mi salvez eșarfele. le vreau rupte pentru o inimă care bate nătâng, aiurea și iremediabil. nu le vreau frumoase și întregi peste un trup cu inimă inertă.

am învățat cum să mă bucur de imposibil, de-un gând, de-un vis și-o variantă ce poate se întâmplă în alt Univers. aici și acum, nu-mi mai iau eșarfe. aleg fulare groase de lână. sub ele poți ascunde orice.

uneori, e mai simplu așa. ce-i în gând, rămâne în gând, doar pentru sine. și sub fular.

 

seria zece iubiri mai cuprinde:

 

© Iustina Dorobanțu, noiembrie 2017

îngăduie clipa, să fim.

îngăduie să fim. îngăduie o îmbrățișare, prima și ultima. îngăduie eterna clipă – a noastră, numai a noastră.

e doar o clipă, nu te speria, nu fugi! va trece atât de repede, va dispărea atât de curând, va înceta să mai existe după o singură clipire. așa cum pleoapele se lasă în jos, apoi se ridică. tot așa și sufletul meu va avea timp doar să zâmbească preț de câteva momente. pleoapele coboară, fluturii mei savurează prezentul, timpul se extinde, noi suntem, zâmbim, zâmbim amândoi larg, apoi pleoapele mele se ridică ușor și totul dispare ca și cum nici nu ar fi fost. pentru mine a fost totul… începutul și sfârșitul lumii la un loc. și mi-e frică să te privesc în ochi și să te întreb. mi-e teamă pentru că nu știu ce răspuns voi găsi.

mă voi uita și-ți urmări irisul, gardian ce nu minte. se dilată poarta către tine, mă lasă să trec pragul, să te citesc pe de-a-ntregul? pot face următorul pas, în tot ce ești? eu pășesc, îți zâmbesc, îți prind ușor buzele într-ale mele. apoi tu, tu faci următorul pas, și privești în mine, în tot ce sunt, ce-am fost și voi fi. și cum ne privim, ne pierdem unul într-altul și acolo ne găsim în sfârșit pe noi înșine. rămânem într-o îmbrățișare mută. mută de vorbe, plină de gânduri. rămânem pentru un timp. greu de spus pentru cât timp, căci nu e un timp care să se poată măsura pământește.

sau poate că te privesc și drumul către tine se contractă, ca și cum o poartă grea de lemn ar cădea la intrarea în cetate, în timp ce lanțurile ridică podul. iar eu rămân privind mută, cu sufletul frânt, îndoit de durere, păstrând doar amintirea unei clipe cât infinitul. o clipă imensă, redusă subit la un singur punct. doare, doare imens. doare, doare intens. doare, doare și arde. dar e tot ce am avut mai bun, mai imposibil. ceva atât de negândit, de imens și de frumos încât ar fi o neghiobie să nu apreciez ce a fost.

uneori, o singură parte trăiește iubirea. pentru că așa este una din cele zece iubiri. dar ce are cel mai frumos dintre toate, este amintirea pe care o păstrează. amintirea care rămâne vie ca un vis de vară, indiferent de sfârșitul poveștii.

24-07-2017

[sursa foto]

seria zece iubiri mai cuprinde:

 

© Iustina Dorobanțu, iulie 2017

ador, eu, pe tine, te.

vreau să te cunosc cu totul, să te cunosc aşa cum nu te ştie nimeni. să-ţi memorez fiecare centimetru de piele, să-ţi cunosc şi să-ţi alin cele mai crude coşmaruri, să-ţi ling toate rănile deschise până când vor fi vindecate, purtând pecetea iubirii mele. vreau să te ador în neştire.

te iubesc dincolo de orice limitele credeam că există. te iubesc chiar dacă tu mă iubeşti mai puţin, sau deloc, sau pe alta. te iubesc fără să-ţi cer nimic în schimb. nu-ţi cer decât prezenţa. vreau să te am, să te pot atinge, să te pot iubi, să-ţi sărut buzele, să-mi lipesc trupul de al tău. să fii cu mine, lângă mine, în mine, peste mine, parte din mine, din existenţa mea efemeră, să-mi inunzi simţurile şi să-mi ajungi din urmă toate gândurile rătăcite.

oh, ştiu că s-ar putea să nu o să te am mereu. dar nu voi trăi acum agonia închipuirii zilei când vei pleca. te vei duce cu totul, iar trupul îţi va urma sufletul asupra căruia nu am avut control.

acum îmi trăiesc prezentul, îmi lungesc clipele, te strâng în braţe ca şi cum nu ar exista un mâine pe care nu îl cunosc, ca şi cum ieri a fost doar un pas între venirea pe lume şi clipa când te-am cunoscut. te ador, te fixez în centrul universului meu şi te aleg punct de reper în ecuaţia echilibrului meu. te ador, te recunosc în portretul prinţului vieţii mele, creionat printre basmele copilăriei şi te aleg prim solist al viselor mele, de noapte şi de peste zi. te ador ca şi cum toate sentimentele mele încep şi se termină cu tine, ca şi cum nu aş putea exista dacă tu nu ai călca pământul acesta, dacă nu ai respira sub acelaşi cer. te ador pentru că acesta este singurul fel în care ştiu să te iubesc.

din interior, mai precis ca parte iubindă, numeşti asta iubire. din interior, ca parte iubită, numeşti asta grijă sau asfixiere, în funcţie de aşteptările pe care le ai. din exterior, impresiile sunt împărţite, între cuplul perfect care inspiră-expiră iubire şi evidenţa invadării spaţiului personal, a unei iubiri bolnave, obsesive şi terorizante.

este, totuşi, o formă de iubire, a cărei intensitate nu poate fi contestată. poate fi una din cele zece iubiri pe care le (re)cunoşti.

14-iun-2014

zece iubiri

o vorbă zice că în viaţă ai parte de o singură mare iubire. mi-e greu să cred că ar putea fi aşa. ar fi vorba de prima iubire? de ultima? de cea legată prin jurământ?

eu una ştiu că am iubit mereu din toată inima. n-am iubit mai puţin pentru că era a doua sau a cincea iubire, cum nici n-am ştiut vreodată de la început dacă are să fie ultima mea iubire, sau doar una dintre ele. cu siguranță că după fiecare dezamăgire am zis că nu voi mai iubi niciodată la fel, dar de fiecare dată am făcut-o, de fiecare dată inima a regăsit ritmul iubirii aprinse.

iubeşti câte puţin altfel de fiecare dată. nu pentru că ai iubi optzeci sau o sută cincizeci la sută. nu pentru că ai putea alege în ce fel iubeşti. pentru că eşti reflexia iubirii celuilalt. pentru că te schimbi cu trecerea anilor. pentru că uneori inima rugineşte. pentru că alteori inima înfloreşte după prima privire.

iubeşti pe tăcute, iubeşti strigând iubirea în gura mare, iubeşti curat, iubeşti pe cine nu trebuie, iubeşti doi oameni în acelaşi timp, dar pe niciunul mai puţin, iubeşti cu lacrimi, iubeşti pasional, iubeşti sub cerul plin de stele, iubeşti departe, iubeşti săruturile furate, iubeşti privirile pe furiş, iubeşti bileţelele lăsate în bancă, iubeşti verigheta ce ţi-o aşează pe deget, iubeşti până în ultima clipă a vieţii, iubeşti o vară, iubeşti copilărește, iubeşti o amintire, iubeşti în o mie de feluri.

ai o viaţă şi zece iubiri. niciuna mai prejos ca alta. şi dacă ai iubit sincer de fiecare dată, oare cum ai putea spune că ai avut o singură mare iubire?…

va urma

image

foto

flutură-mi fluturi

dă-mi fluturi pestriţi şi jucăuşi, azurii, roşii şi mov, alergând, apoi aşezându-se pe-o floare.

flutură-mi mintea peste câmpii şi dealuri toscane, du-mi inima departe, spre soare. adu-mi norişori pufoşi pe care să-mi las trupul spre visare.

coboară-mi fluturi în stomac, când mă îndrăgostesc, când mă reîndrăgostesc şi în fiecare clipă în care iubesc pentru o viaţă întreagă.

bucură-mi ochii şi dă-i aripi sufletului meu. aruncă-mă-n neant şi prinde-mă-n braţe cu grijă. dă-mi vise şi fii lângă mine, ca împlinirea să fie a noastră.

dă-mi poveşti. eu îţi întind inima mea.

căci dacă există o singură mare iubire, aceea eşti tu. căci dacă există zece iubiri adevărate, câte una pentru fiecare bucăţică de suflet, tu eşti minunata mea poveste.

Această prezentare necesită JavaScript.