îngăduie clipa, să fim.


îngăduie să fim. îngăduie o îmbrățișare, prima și ultima. îngăduie eterna clipă – a noastră, numai a noastră.

e doar o clipă, nu te speria, nu fugi! va trece atât de repede, va dispărea atât de curând, va înceta să mai existe după o singură clipire. așa cum pleoapele se lasă în jos, apoi se ridică. tot așa și sufletul meu va avea timp doar să zâmbească preț de câteva momente. pleoapele coboară, fluturii mei savurează prezentul, timpul se extinde, noi suntem, zâmbim, zâmbim amândoi larg, apoi pleoapele mele se ridică ușor și totul dispare ca și cum nici nu ar fi fost. pentru mine a fost totul… începutul și sfârșitul lumii la un loc. și mi-e frică să te privesc în ochi și să te întreb. mi-e teamă pentru că nu știu ce răspuns voi găsi.

mă voi uita și-ți urmări irisul, gardian ce nu minte. se dilată poarta către tine, mă lasă să trec pragul, să te citesc pe de-a-ntregul? pot face următorul pas, în tot ce ești? eu pășesc, îți zâmbesc, îți prind ușor buzele într-ale mele. apoi tu, tu faci următorul pas, și privești în mine, în tot ce sunt, ce-am fost și voi fi. și cum ne privim, ne pierdem unul într-altul și acolo ne găsim în sfârșit pe noi înșine. rămânem într-o îmbrățișare mută. mută de vorbe, plină de gânduri. rămânem pentru un timp. greu de spus pentru cât timp, căci nu e un timp care să se poată măsura pământește.

sau poate că te privesc și drumul către tine se contractă, ca și cum o poartă grea de lemn ar cădea la intrarea în cetate, în timp ce lanțurile ridică podul. iar eu rămân privind mută, cu sufletul frânt, îndoit de durere, păstrând doar amintirea unei clipe cât infinitul. o clipă imensă, redusă subit la un singur punct. doare, doare imens. doare, doare intens. doare, doare și arde. dar e tot ce am avut mai bun, mai imposibil. ceva atât de negândit, de imens și de frumos încât ar fi o neghiobie să nu apreciez ce a fost.

uneori, o singură parte trăiește iubirea. pentru că așa este una din cele zece iubiri. dar ce are cel mai frumos dintre toate, este amintirea pe care o păstrează. amintirea care rămâne vie ca un vis de vară, indiferent de sfârșitul poveștii.

24-07-2017

[sursa foto]

seria zece iubiri mai cuprinde:

 

© Iustina Dorobanțu, iulie 2017

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.