iluzii de mătase. 4.


aici, partea întâi. 1.  aici, 2  aici, 3

Râd cu poftă, cum nu obișnuiesc să o fac în timpul orelor de lucru. Și râdem împreună, eu și pacientul meu cel „ciudat”. Așa îl numește Ana, care acum strâmbă din nas când îl trece în lista de programări, dar tot ea e cea care nu i-a rezistat și mi l-a băgat pe ușă în prima zi. Ana nu poate refuza un bărbat care îi aduce un buchet de flori, mai ales dacă sunt lalele și pline de culoare. Ea ia florile, iar eu descopăr în agendă șase programări în loc de cinci. Așa e Ana. Iubește lalelele, pașii de merengue și ar încheia fiecare masă cu ile flotante. E plină de viață și e baza mea în ceea ce privește toată organizarea de la cabinet. De aceea, nici eu nu-i pot refuza programările surpriză pe care le face.

În primele zile când a venit la mine, a vorbit doar el. La început m-a speriat tot ce îmi spunea și felul în care o făcea. Iese din tiparele pacienților mei. Este cu totul altfel, nu are problemele cu care sunt obișnuită să mă confrunt, deși lista lor nu-i scurtă. Îmi povestește despre frici despre care nu am învățat în școală. De fapt, el nu le numește frici, așa le-am catalogat eu. Pentru el sunt confruntări, ipoteze, soluții, variante. Le spune șanse, dar fuge de ele de rupe pământul. Ca de obicei, am plecat de la premisa că nimic din viziunea lui asupra lumii nu-mi strică echilibrul. Ascultându-l, am început să acord din ce în ce mai multă atenție explicațiilor sale. Să trec dincolo de a le asculta pur și simplu, pentru a le înțelege cât mai bine. Lucrurile pe care le spune sunt incredibile, iar pe măsură ce îmi explică încep să mă gândesc că ar putea fi reale. Dar știu că lumea nu ar fi deschisă să le audă. Știu că pentru a le vorbi despre anumite lucruri, oamenii trebuie să fie pregătiți și însoțiți în drumul descoperirii. Aici ar fi vorba despre cu totul altceva decât clasica rezistență la schimbare. Este mai curând vorba despre curajul de a privi viața în față, sub lupă și cu nocturna aprinsă în plină zi, pentru a avea toată lumina necesară pentru a vedea mai bine.

Îl ascult de mai bine de două ore. Trece de la seriozitate la joc și înapoi la seriozitate într-o clipă, în cel mai natural mod posibil. Relatează cu mult umor și cu o autoironie fină, îmi arată lumea din altă perspectivă, încât ajung să râd și să mă bucur de glumele vieții, așa cum am omis de atâtea ori să o fac. Am rugat-o pe Ana să anuleze restul programărilor de astăzi. Celelalte, până la sfârșitul săptămânii, sunt deja anulate. În clipa asta mi-aș dori să nu-mi fi luat liber, ci să fiu aici, la muncă, să am cabinetul disponibil atunci când noul meu pacient va reveni. Nu-mi mai schimb programul acestei săptămâni, dar mă asigur că săptămâna viitoare voi face acest lucru. Îi cer Anei să-i reprogrameze pe ceilalți pentru mai târziu, în funcție de nevoi și posibilități. Deși pare foarte riguros în a-și face programări și a se asigura că totul este în regulă, Adam nu a apărut niciodată în intervalul stabilit. Are o incapacitate derutantă de a nu putea urma orele după care ne ghidăm cu toții. Pentru el au un înțeles specific, cu totul altul decât cel agreat de întreaga societate. Mă întreb de câte ori a fost acceptat așa cum este, în afară de a fi respins. Iar atunci când trece drept “normal” în interacțiunile sale, oare sunt momentele sale de luciditate sau minte cu stil, fiind prins în lumea pe care și-a construit-o?

Sau pe care a găsit-o.

Sau regăsit-o, cred că m-ar corecta el, dacă mi-ar auzi gândurile.

continuarea: partea întâi. 5 ~

 

© Iustina Dorobanțu, februarie 2018

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s