iluzii de mătase. 2.


aici, partea întâi. 1. (de aici începe povestea, al cărei înțeles nu ar trebui scos din context, ci urmat firul)

Miroase a cafea și a pâine prăjită. Sunt în stare să depistez aceste două mirosuri chiar și din cel mai adânc somn. Primul lucru pe care îl am în minte este să deslușesc dacă ceea ce simt este parte dintr-un vis sau este micul dejun, ca să știu unde ar trebui să fiu pentru a mă bucura de ele. Îmi dau seama că de această dată realitatea este cea care mă cheamă.

Cu ochii abia deschiși văd cum soarele își trece câteva raze prin draperia sufrageriei. Îi aud pașii în bucătărie. Încă în rochia mea lungă, cu un aspect șifonat din cauza așteptării de ieri, dar cu buna dispoziție a dimineții, mă ridic de pe canapea. Mă așteaptă cu micul dejun pregătit impecabil. Iar el stă în picioare, rezemat de mobilă, nerăbdător să apar. În prima clipă mă șochează oboseala din ochii lui, apoi mă topește și mă cuprinde cu privirea aceea care spune vreau să țin minte perfect fiecare clipă, să nu uit niciodată apariția ta. Îmi spulberă imediat supărarea serii trecute. Îl iau în brațe și îi șoptesc bună dimineața, incredibilul meu, în timp ce îi las pe buze un sărut ușor.

Undeva în îmbrățișarea acestei dimineți simt ceva înfricoșător, ceva dulce și deopotrivă dureros. Vine ca o completare a începutului de îngrijorare de aseară. Dincolo de mirosul pielii lui, proaspăt ieșit de sub duș, dincolo de parfumul pe care îl poartă, îmi aduc aminte de săptămâna când am uitat rufele în mașina de spălat zile întregi. Din nicio haină nu am reușit să scot mirosul de ud stătut, de mult prea ud.

– Ce s-a întâmplat? Mi-ai pregătit toate astea, dar tu nu ești ok.
– Am căzut. Ieri am căzut în stradă, în drum spre tine. Dar sunt bine acum, nu te îngrijora. O să-mi iau liber astăzi și voi sta mai mult în pat. Mi-e frig, mi-a intrat în oase ploaia de ieri. Am nevoie doar de puțină odihnă.
– Ploaia de ieri? A picurat doar câteva minute.
– Nu, nu. A plouat cu orele, îmi răspunde el cu convingere. Hai, nu mai contează, îmi revin. Ia micul dejun, fugi la serviciu, bucură-te de ziua asta, iar diseară pregătesc eu cina.

Nu-l privesc niciodată cu îndoială, nici cu semnele de întrebare care planează de obicei deasupra pacienților mei. Am legământ să nu o fac, acasă să fiu omul și atât. Așa că mă adun și nu o fac. Ne-am jurat să avem mereu încredere unul în celălalt, iar eu mi-am promis să nu iau în seamă fobiile inimii, pline de întrebări care rod fără rost. Le-am căzut pradă de prea multe ori în trecut. Acum știu că încrederea e cel mai de preț dar pe care ni-l putem face.

Astfel o nouă zi începe pentru mine. O zi de joi cu final anticipat de miercuri.

continuarea: partea întâi. 3 ~

 

© Iustina Dorobanțu, februarie 2018

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.