și dacă? |v.16|


Și dacă… nimic?

Mereu cu gândurile plecate la vânătoare de inorogi, omuleți verzi, regăsiri peste secole și descoperiri uluitoare. Cam așa aș defini eu visătorul „standard”. Se poate adăuga și ceva nepotrivire de caracter cu lumea în care trebuie să viețuiască, visătorul acesta provenind din niște sfere ușor celeste, deloc prăfuite și nicidecum obosite de neajunsurile lumii moderne.

Visătorul are idei. Multe. Visătorul este autorul, este regizorul, este actorul, este cascadorul, poate că ești tu, poate că sunt eu.

Visătorul are atâtea idei câte cărți într-un pachet de joc. Cincizeci și două. Plus doi jokeri. Visătorul rulează ideile, le sfărâmă, le lipește, le dă foc, le întoarce pe partea ailaltă.

Mereu deschis la idei noi, mereu cântărind ceea ce știe deja versus ceea ce ar putea fi.

Mereu dând înțelesuri vieții.

Mereu descoperind o nouă fațetă, sau validând o teorie veche.

Bazându-se pe un trecut și așteptând un viitor. Indiferent dacă se petrec pe rând sau în aceeași clipă. Având un context.

Lăsându-și la o parte convingerile pentru a face loc noului. Dărâmând ziduri pentru a construi din nou. Renunțând la ce știa pentru a face spațiu noului.

Dar… poate oare visătorul să lase loc gândului că… nimic? Că nimic nu precede, că nimic nu urmează? În fond, în căutarea de alternative, visătorul stă prins în lanțurile unor convingeri cu care se luptă. Ar trebui să se lase pustiit de acestea dacă ar vrea cu adevărat să găsească un ceva nou, ceva nemaivăzut, ceva intangibil conform definițiilor cunoscute.

A căuta să accepți nimicul, a căuta să-ți imaginezi că totul e nici mai mult, nici mai puțin decât o existență limitată, că te așteaptă nimic după, căci nu există după, că totul se sfârșește, iar rostul a fost doar un exercițiu de evoluție a câtorva celule – toate astea sună ca un joc-exercițiu. Dar dacă… dacă chiar este una dintre opțiuni? Nu urmează nimic acestei vieți, acceptă, relaxează-te, bucură-te.

Și este, chiar este o opțiune, nu? O iau în calcul. O iei?

Iar mai jos de această idee a unui zero barat… nu se poate merge pe fir logic, nu? Decât (cred) odată acceptată complet această variantă, se poate explora cu adevărat mai departe, o explorare fără așteptări, abia de acum înainte o călătorie fără limite, fără constrângeri…

Și, culmea ironiei, în drumul către necunoscut, dincolo de vid și debarasat de credințe și idei preconcepute, e nevoie de un salt făcut cu… credință.

06-iun-2017

[sursa foto]

 

© Iustina Dorobanțu, iunie 2017

2 gânduri despre „și dacă? |v.16|

  1. Nimicul acesta este foarte incitant, dubitativ, generator de gând și meditație.

    Oare cum ar trebui să-mi trăiesc clipa? Ca și cum „azi” este ultima mea zi de viață, sau ca și cum am în față o întreagă eternitate?

    Poate cel mai bine este să trăiesc azi, fără gând la ce va fi mâine, dar și fără disperarea ce ar putea apărea când „știi” că este ultima zi de viață.

    Și totuși, poate din inconștientul colectiv, apare senzația eternității.

    Apreciat de 2 persoane

    • Da, nimicul (sau mai curând o perioadă limitată) poate genera o mai bună trăire a clipei. Evident, fără a ne arunca și genera excese, ci făcând-o cu integritate.
      Mie îmi place ce mi-a adus în ultimele două zile: împăcare – și nu mă așteptam să fie așa.

      Inconștientul colectiv – poate știe ceva, poate nu, poate are doar nevoie să viseze.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s