trecuseră câțiva buni de când avem și noi televiziune „liberă”, chiar câteva canale, aveam muzică, bună sau nu, cine mai știe…

pe ecranul bombat al televizorului cu tub curgeau imaginile. și dacă memoria nu mă înșeală, înainte de pro tv a fost canalul 31 și înainte de a intra în treburi „serioase” difuza muzică.

eram în trecere prin sufragerie și atunci m-a oprit în loc. un videoclip al cărui muzică era una cu imaginile și invers. totul se potrivea. și cuprindea atât de multă încărcătură emoțională, încât mi-au dat lacrimile. și am plâns. și acum, după atâția ani, încă mi se face pielea de găină când o reascult. e o emoție pură, sinceră, primară. e așa cum mi-aș dori să pot comunica și eu.