râuri curg,
lacrimi din cer,
peste mine
peste noi
eu râd
afon
sau poate
invincibil
îţi povestesc
laconic
de timpul
reversibil
faţă
cu două măşti
îmi spui
[ha, ha! pe bune?]
tu te-ai pierdut
de nu te ştii
eu însă
trag
trag de viaţă
trag la plug
mi-o trage viaţa
trag de mine
ieri mă gândeam
că poate azi
azi mă gândesc
de ce nu ieri
am aruncat
un deget
în furtună
fără de mine
eu îl urmez
tăcut de mută
mă duc la vale
sau la cer
incert
inexplicabil
inedit
chiar improbabil
nu-i pardonabil
dar ce dacă
lumea oricum
ştie atât, să tacă
bezmetic
când alerg
sub ploaie
viaţă prind
tu, strălucește!
tu, făptură,
când ţi-o fi greu
zâmbește
vorbe de duh
şi ghilimele
citează
însuşeşte-ţi
nu te uita
în urmă
ai fi unicat
ce paradox
dar tu
nu poţi trăi
prea jos
prea gol
atunci
ridică-te-n picioare
şi urlă
sparge, fă ce vrei
dar pe tăcute
nu-i aşa
nu-i bine
să te ştie
te clatini în zadar
ei te vor tare
te vor de zid
până la suflet
dar eu te ştiu
privighetoareo
tu torci
furtuni
tu te ridici
ca doamna phoenix
surprinzător
de rece
ai planuri mari
dar paşii mici
înaintezi ciudat
aleator
cine te-o ştii
mai bine
decât mine
chiar nimeni
făptură dragă
ce-mi eşti tu
formă de mine
fii bine.
© scris-a prințesa albastră într-o zi de aprilie, şase
Frumos scrise. 🙂
ApreciazăApreciază
din suflet. 🙂
ApreciazăApreciază
Reblogged this on La pas prin viata and commented:
râuri cad din cer ploaie
pe soarele întins la umbră.
ApreciazăApreciază
Pingback: râuri | Paşi prin viaţă