am nevoie de timp. de niște timp expandat.

am nevoie de timp maleabil. ca o plastilină. să-l prind de capete și să trag de el. să-l răsucesc și să-i fac nod, ca apoi el să continue liber într-o linie infinită. are un nume. dar eu nu îi caut numele și înțelesurile cunoscute. eu caut ceva nou. caut timp în care să alerg cât vreau. timp pentru de toate și timp pentru nimicuri gârlă.

caut timp pentru că nu îmi mai ajung douăzeci și patru de ore. vreau mai mult. ”vreau”. un verb prin care ridic pretenții. nici nu știu dacă vreau sau am nevoie. ies din sfera egoismului. nu vreau, ci ”am nevoie”. dacă am nevoie, e musai cu vreun motiv. am nevoie pentru alții. iată cum nu mai cer nimic pentru mine. în fond, nici pentru alții nu o fac pur și simplu. adevărul e că ”mi se cere”. atât de mult, că abia pot duce. atât de mult, că nu mai am timp. am nevoie de timp, dar nu pentru mine, ci pentru alții, dar nu să îl dau, ci să îl consum.

am nevoie de timp, ca să simt din nou cum e să faci lucrurile pe îndelete. fără grabă. fiecare lucru la timpul potrivit. nici prea devreme, niciodată întârziat.

am nevoie de timp, pentru că mi-am umplut o agendă întreagă. dacă nu mă pun pe căutat rapid, risc să iasă la pensie coldplay, să se schimbe clima și să uit cum mă cheamă.

nu-s obișnuită să cedez ușor. așa că nu voi renunța la timpul pe care îl cer, nu mă voi resemna până nu voi găsi soluții. timp de odihnă și de stat e suficient după. sau, în fine, nu știu cum e, dar îmi pot permite să cred asta. deși nu cred cu adevărat așa ceva. mai curând am vaga impresie că dincolo e un perpetuum mobile, timp berechet și un sistem inovativ de odihnă-refresh-uire. poate chiar o să regret că nu m-am odihnit cât am fost pe aici. deh, dacă nu mi-a spus nimeni că aici suntem în vacanță…

am nevoie de timp și-l voi găsi. un timp care să îmi fie alături. un timp pe care să îl apreciez. cine știe… s-ar putea să-l găsesc acolo unde nici nu-l caut.