au fost locuri frumoase prin care am trecut, dar pe care le-am lăsat în urmă.

acum trec pe acolo pe unde îmi voi scrie trecutul, iar paşii nu mă ţin în loc. mă poartă mai departe. încă un pas mai departe. până ce prezentul devine trecut. până ce prezentul muşcă din viitor.

atâtea locuri de care să îmi aduc aminte. scara cu sărutul care nu s-a mai repetat niciodată, geamul de pe care priveam fulgii mari de zăpadă căzând în noapte, aleea primei întâlniri, casa în care am crescut.

atâtea locuri pe care să le uit. locuri în care am plâns. locuri care au fost scena zilelor pe care mi le-am şters din memorie.

am trecut prin atâtea locuri şi a trecut timpul. aşa ar suna o poveste obişnuită, în care locurile stau în loc, timpul curge, iar omul se mişcă.

o poveste mai puţin obişnuită ar avea în centru un om. fix, de neclintit. în jurul lui se rotesc locuri. drumurile i se pierd pe sub tălpi, clădirile apar şi dispar pe lângă el, iar timpul se prelinge constant tic-tac, tic-tac.