cuvinte care tac / tăceri care vorbesc
priviri / îmbrăţişări cu ochii închişi
oameni dragi / pereţi goi
alergi ca să nu alegi. alergi să nu te prindă din urmă deciziile.
ce fumezi? nori roz de vise pufoase.
râul te îneacă. şi alergi, picioarele îţi atârnă grele, intri în pământ, te scufunzi şi înaintezi ca o târâtoare. ţi-a intrat noroiul sub unghii, tot mai adânc de fiecare dată când te-ai prins cu disperare de pământ.
plajă, nisip, râsete, un sărut pe frunte. te ridici de pe cearşaf, îi zâmbeşti cu subînţeles şi alergi uşor spre mare. te arunci în valuri, stropii aruncă praf de stele aurii în aur.
sunetul ăla infernal, şi totuşi atât de cunoscut, de unde vine? mâna se întinde instinctiv spre noptieră. snooze. snooze! ce nu pricepi?! ochii tăi întâlnesc cele două limbi ale ceasului, amândouă aruncate la fără un sfert. cum aşa? hm… deci încă dorm… poate mai visez puţin, din ultimul vis neapărat. perna te ademeneşte pufos… gândul la nisipul auriu trezeşte o clipă de luciditate în adâncul minţii tale. nouă fără un sfert! pupilele se dilată instant şi în două secunde eşti în picioare, în drum spre baie.
zece minute mai târziu, de pe drum arunci un ochi la telefon. la naiba! ăla nu era snooze, te suna şefu’.
îi iei o cafea bună şi intri în pielea lui tac-ş-ascult. azi îţi înghiţi cuvintele.
Prinţesa Albastră 