picături din lumea de azi

visăm la stele, explorăm frânturi din infinit, dar uităm de tot universul din noi.

construim fantezii colective despre drumuri către galaxii îndepărtate, dar nu purtăm grijă Pământului pe care pășim.

avem timp – cât o fi el – și-l risipim cu nimicuri. apoi ne plângem că nu este destul.

suntem în mișcare mai mult decât ar trebui, în gânduri.

suntem în mișcare mai puțin decât ar trebui, în trupuri.

facem alegeri fără minte, apoi ne întrebăm de unde vin ororile.

facem alegeri fără inimă, apoi ne mirăm că suntem pe cont propriu.

și iată că unora ni se dă acum un timp de respiro. doar unora.

unora li se ia timpul. ei se luptă cu greul și mulți dintre ei vor pierde. în mod direct sau în durere adâncă. din respect pentru ei, s-ar cuveni să prețuim reîntoarcerea la esențial.

prin viu grai sau în scris, purtătorii de răutate își dau arama pe față. sunt ca stropitorile de gazon: împroașcă-n toate părțile și rămân fixați în lumea lor mică și inertă.

oamenii minunați continuă să facă lucruri extraordinare și să-și mărească rândurile. ne par neobosiți și-i luăm de proaspeți mereu, dar adevărul e că nu funcționează cu baterii. doar că ei au atâta iubire în ei, încât mai pot un pic, încă un pic, încă mai mult, oricât e nevoie.

în condiții de stres, adevărul iese la iveală.

în condiții extreme, oare cum va fi? rămâne de văzut… de înțeles, de acceptat și de învățat ceva.

visăm la stele, explorăm frânturi din infinit, dar uităm de tot universul din noi. așa am început, asta a fost prima idee.

poate că dacă nu am fi pierdut urma universului din noi, ar fi fost altfel. poate. sau poate nu. și cine poate ști ce anume ar fi fost altfel?

poate că ne putem întoarce la noi. de fapt, nu poate, ci sigur. dar în cât timp? cu ce cost? după câtă durere? și cum să nu te pierzi iar pe cărări ademenitoare?

ca în oricare alt an, cireșii înfloresc, magnoliile se deschid, iar păsările ne anunță sosirea dimineților. ritmul lumii nu se poticnește în câteva sughițuri. ne-am împiedicat, ne vom ridica, ne vom șterge de praf și vom merge mai departe ceva mai înțelepți, ceva mai buni, ceva mai omenoși, cumva diferiți sau poate nu.