Viața e o acuarelă.

acuarelă

Trăim culorile într-un fel aparte. Ne inspiră, ne motivează, ne aduc aminte, ne cheamă, ne întristează. Le iubim abundența. Pe cer, în iarbă, în iris, în casă, în palme, în inimi desenate și creioane colorate. Dacă ne gândim mai bine, pe acest Pământ am strâns o sumă imensă de experiențe individuale, subiective. Nu doar că nu vedem la fel culorile – unii deloc, alții altfel decât majoritatea, dar și individul percepe în mod diferit o bucată de material roșu sub lumina Soarelui sau în apropierea unui bec rece-albastru. De fapt, dacă este să mergem până la capătul lumii și să fim sinceri, nici măcar nu există culoare, este doar interpretarea unei frecvențe a luminii.

Tot ceea ce știm nu este, de fapt, ceea ce știm. Iar când totul devine confuz, peste viață coboară apa. Acuarela se prelinge ușor pe foaie. Neștiind precis dacă să dispară sau nu, se estompează și devine iluzie. Nicio problemă, spune omul, știu să trăiesc cu asta.  

Experimentul Viață, oarecum neserios și peste picior, ep. 15.