Și dacă am trăi o simbioză? Una… aparte. Senzorială. Intimă până ultimul ungher ascuns al minții.
ca paranteză. sau motto. Suntem ceea ce facem când nu ne vede nimeni.
♣
Dar să vă povestesc despre simbioza în care vă arunc astăzi… Ne arunc… Veniți sau fugiți.
Simbioză de 2. Doi, oameni. Variante? el și el, el și ea, ea și el, ea și ea. Simbioză de un minut, de o oră, poate de-o vacanță de weekend.
Închide ochii și gândește-te la diverse momente ale zilei, ale tale, ale întâmplărilor tale. Apoi deschide ochii, da? 🙂 Că n-am făcut fișier audio, e doar în scris 🙂
În afara momentelor tale de singurătate, ai pe cineva în preajmă. Dacă te gândești bine, ai mereu pe cineva în dreapta. Sau ești în dreapta cuiva. Simbioză de dreapta. Chiar și când nu e cineva în apropiere, în linie dreaptă imaginară, mereu e cineva în drepta – chiar de ar fi kilometri distanță. Și pentru fiecare om care este de-a lungul timpului în dreapta ta, există un „dreapta” al său.
Simbioza, între tine și dreapta ta.
N.B. Pe măsură ce mergi, ce te întorci pe loc la piruete, cel din dreapta se schimbă, se fac noi conexiuni, se schimbă grupele de câte doi conectați. Simbioza creată nu este fixă. Precum și tu ești simbiotul cuiva, apoi al altcuiva și tot așa. E dinamic. Și dinamica asta este naturală, o trăiești din totdeauna. Interacțiunile diverse, schimbătoare sunt normale. Nivelul atenției este ridicat, ritmul este alert. Și așa și este natural și nu ai schimba asta pentru nimic în lume.
Nu ai schimba, pentru că așa trăiești, așa vezi, așa știi cum să înaintezi. Și aici abia vine partea interesantă, pentru care… trage aer în piept. 🙂
♣
Ochii tăi nu văd în fața ta. Pentru tine vede simbiotul tău. Vede și îți transmite. Când să traversezi, cum să alegi pixul verde de la raft în magazin, imaginile filmului pe care îl vezi, ochii iubitei, buzele iubitului, ecranul calculatorului de la birou și literele ce compun emailul șefului, ochii mamei, icoana cu Maica Domnului, răsăritul, pielea ta sub apa rece la duș, accidentul, noaptea, întreaga ta viață.
Și știi tot ce ai de făcut fără să vezi cu ochii tăi în fața ta, dar știi tot ceea ce ai nevoie din ceea ce-ți transmite simbiotul tău din dreapta.
Iar tu, la rândul tău, vezi în locul celui din stânga ta și îi transmiți tot.
Primești și transmiți informație. Cât mai clar. Nu există unitate de măsură pentru această claritate. Doar calitate maximă.
Primești și transmiți informație. Nealterată, fără judecată, fără opinii personale.
Ești, la propriu și la figurat, gol în fața celuilalt. Și la fel de gol și sincer ți se înfățișează un altul, ție. Și abia ce formezi o conexiune, știi că în orice clipă se rupe firul și urmează altă conexiune, alt simbiot, alți ochii care văd pentru tine, altă priveliște despre care trebuie să povestești.
⊥
Dacă de mâine lucrurile ar sta așa, cum ar fi? În cât timp nu te-ai simți vulnerabil(ă)? În cât timp ai învăța să nu judeci ceea ce vezi și auzi? În cât timp ai învăța atenția?
© Iustina Dorobanțu, iulie 2017
Prinţesa Albastră 
Suntem într-o permanentă simbioză cu cei din jurul nostru, poate nu chiar în sensul prezentat de tine. Uneori (poate cel mai adesea) intervine și egoul în această simbioză, dar tu ne trimiți către eliminarea lui. Așa interpretez eu goliciunea de care vorbești.
Am fost fizic într-o astfel de situație, cu una dintre mătușile mele care era oarbă. Și cu fratele meu, care pentru o scurtă perioadă nu a mai văzut, înainte de plecarea Dincolo.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu m-am gândit dacă dispare ego-ul sau nu. Poate nu apare deloc într-o astfel de societate.
Există într-adevăr și acum situații când suntem ochii altcuiva.
La o simbioză mult mai complexă m-am gândit, ieșind din sfera familiarilui. Plus că o schimbare permanentă a simbolului presupune o mare adaptabilitate și o înțelegere și acceptare profundă a propriei vulnerabilități.
ApreciazăApreciază
Știu că tu gândeai la alte profunzimi. Dar cred că mai mereu contează și un exemplu mai ușor perceptibil, care poate facilita, zic eu, deschiderea sferelor mai adânci.
Discutam cu cineva despre nevoia unui mentor pentru accesul în sferele înalte ale conștiinței, iar persoana îmi spunea că nimeni nu poate ajuta în acest sens. Oare așa să fie? Eu consider că drumul se face în pași și trepte urcate, iar definirea drumului poate fi ajutată atunci când cineva te ghidează. Nu să-ți determine el drumul, ci doar să-ți ușureze nehotărârea. Cumva, ca la un psiholog, care nu-ți spune decât la ce ar fi bine să dai atenție atunci când faci o introspecție.
Pașii îi voi face eu însumi, în funcție de ce descopăr în interiorul meu.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cu siguranță că ajută un ghidaj. Un mentor sau mai mulți. Individul este unicul în măsură să înainteze pentru sine. Mentorul îl ajută să câștige timp.
Firește că exemplul ajută, cu condiția să fie gata să dispară oricând, să nu se ancoreze prea adânc. Și să nu îi influențeze (prea mult) pe alții.
ApreciazăApreciază
Exemplul ar trebui să fie perceput ca atare, ca o extensie temporară, ca un apendice revelator al funcției exemplificate. După înțelegerea noțiunii, el ar trebui să-și piardă puterea, deci poate fi înlăturat din drum.
ApreciazăApreciat de 1 persoană