Și dacă ar trebui să justificăm toate alegerile?
Dacă pentru orice am face, pentru orice presupune o alegere, ar trebui să avem un „pentru că” clar, disponibil imediat, fără ezitări?
♣
O albinuță mică mi-ar sta pe umărul stâng. Mi-ar cere justificare pentru fiecare alegere, cât de mare, cât de mică. Niciun gest nu ar fi gratuit, nicio vorbă nu ar fi aruncată aiurea. Albinuța veghează și mă ia la întrebări. Iar răspunsul trebuie să fie exact, niciodată evaziv. Niciodată lăsat pe mai târziu. Și în niciun caz stupid fără de logică.
De la felul de ceai ales de dimineață, la felul cum am zis noapte bună. Pentru toate trebuie să am un pentru că.
♣
Aș face totul cu maximă responsabilitate. Nu că acum nu ar fi așa. Doar că acum îmi asum din start consecințele, orice ar fi acelea, pentru tot ceea ce fac. Dacă însă ar trebui să justific fiecare faptă, cum aș putea oare justifica una stupidă? Aș alege mereu varianta cea mai potrivită.
⊥
La primul pentru că fără noimă, albinuța se încruntă.
La al doilea, tușește.
La al treilea, ac. Fatal.
© Iustina Dorobanțu, iulie 2017
Prinţesa Albastră 
Ca răspuns se acceptă „pentru că îmi place”? Dar nu unul spus în derâdere, ci unul pornit din interior, din simțirile mele.
Spun asta pentru că uneori facem câte ceva doar pentru plăcerea resimțită în timpul acțiunii sau atunci când apare efectul acțiunii inițiale.
Bineînțeles că justificarea atentă a fiecărei acțiuni va duce la o mai mare acuratețe a gândirii înaintea fiecărei hotărâri luate, mai ales dacă există si atenționarea acului.
Dar asta cu acul… este politica fricii. Ori, din câte știu eu, această politică trebuie eliminată din pleiada de… motivări, asta dacă ne dorim ca totul să fie sau să devină perfect.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Dacă „pentru că îmi place” este real, ar trebui să poată fi exprimat în cuvinte și explicat detaliat. Deci poate fi acceptat, de ce nu? Dar cu un pic de explicație a plăcerii…
🙂 Acul e politica fricii, de acord. Dar cine caută doar perfecțiunea lumii? Explorăm și variante mai întunecate, nu doar optimul. Orice e posibil, între atâtea Universuri.
ApreciazăApreciază
Dacă plăcerea nu ascunde în explicitare noțiuni pervertite, aș completa eu.
Acul poate duce la devieri spre tiranic, să spunem, căci și devierile pot fi considerate omenești. Sau posibile în unele universuri, dacă vrei.
Eu credeam că tindem către perfecțiune. Oare țelul suprem nu acesta este? Perfecțiunea sinelui, perfecțiunea comunicării, perfecțiunea acțiunilor-reacțiunilor? Acul ne înduce interiorizarea, noncomunicarea, închiderea în interiorul unor bule de timp și spațiu, în care nu mai primim pe oricine. Se nasc aparențele fără nici o comunicare cu sinele, ci doar ghidate de ego, bazate pe reacția celorlalți, a celor care pot „înfige acul”.
Posibile variante ale acului, aș spune, dar care au fost deja experimentate.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Tindem spre perfecțiune, teoretic. Dar fără să ne atașăm de ea, ca să devină altceva.
Dacă e să fac un rezumat, cu acul ăsta mă fac vinovata de posibila apariție a unui univers deviat, pe undeva prin lume. 🙂 Sper să aibă oameni înțelepți care să îl scoată din rahatul în care l-am băgat eu.
O să mă gândesc la asta, mulțumesc de explicație! Nu urmăream doar variantele optime, ideale, să nu ne plictisim de atâta bine.
ApreciazăApreciază
Se spune că mai binele poate fi, uneori, dușmanul binelui. 😀
Tot discutând cu colegii mei în zilele trecute, îmi spuneau că ar trebui schimbată sintagma „Gică-contra” în „Mugur-contra”, căci mai mereu vin cu contrări, dar spre îmbunătățiri, zic eu.
Mă iartă dacă de data asta am fost „Mugur-contra” și ți-am stricat bunătate de text cu comentariile mele!
ApreciazăApreciază
:)))))
Nicio problemă, chiar mulțumesc! Dacă primești doar opinii pro, e un semn că e ceva dubios 🙂
ApreciazăApreciază
Lăsând la o parte contrele mele amicale, generatoare de discuții, textul tău este bine definit, căci ne determină să „cădem pe gânduri” și să analizăm câte dintre reacțiile noastre pot primi o definire clară în ceea ce privește motivația lor.
ApreciazăApreciat de 1 persoană