dincolo de infinit, aici. T9.


Soarele a clipit, iar întunericul a cuprins lumea preț de-o secundă – aproape insesizabil, dar cumplit de tulburător pentru cei care tocmai aveau privirile îndreptate spre el. Păsările care treceau întâmplător, aflate undeva între soarele îndepărtat și ochii privitorului, au dispărut pentru o clipă, confundându-se în negrul nopții. Apoi totul și-a reluat cursul, de parcă nimic nu s-a întâmplat. Păsările s-au văzut din nou pe cer, soarele a continuat să strălucească, iar lumea să își vadă de treabă.

Așa au simțit cu toții, și pentru ei chiar așa a și fost.

Doar păsările își dădură seama că s-au prăbușit în hău, mai întâi. Totul a fost cuprins de frig și întuneric și o sută de ani au trecut peste tot ceea ce amorțise. Soarele nu poate clipi ușor și insesizabil, ci o face greoi, cu lentoarea specifică acelora pentru care timpul există din belșug. Păsările au bătut din aripi ani întregi, fără să înainteze vreun pic. Curând nu le-a mai fost nici foame, nici oboseală. Erau doar dornice să se sfârșească totul, în orice fel. După un timp dorința lor a devenit realitate, iar ele au simțit cum pășesc într-o nouă lume. Nu era cea veche, lăsată în urmă înainte de căderea timpului, ci una nouă, complet diferită. Soarele se răsucise pe o parte și își schimbase sensul de mers, plantele își schimbaseră culoarea și rămaseră fără glas, copiii dispăreau din oameni și lăsau făpturile bipede golite de toate sentimentele frumoase pe care știau să le împartă. Să învețe să le găsească singuri, spuneau. Iar cine n-o putea, să moară înainte de vremea sa. Lumea nu mai era așa cum o știau păsările, dar nimeni nu părea să observe asta. Pesemne că vălul de fum pe care îl ridicase pământul le ștersese toate amintirile și le înlocuise cu amintiri-surogat, care se construiau pe măsură cu lucrurile se întâmplau. Prezentul găsea justificări și scuze apelând la versiuni inexistente ale trecutului, iar nimeni nu mai purta răspunderea faptelor sale. O nouă ordine a lumii se instalase.

Soarele a clipit și lumea – așa cum fusese ea de la începuturile timpului – s-a stins. Cel puțin pentru o vreme.

23-sep-2018

[sursa foto]

 

© Iustina Dorobanțu, septembrie 2018

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.