glas de toamnă-n miez de vară 
aparențe ce înșeală…
vântul bate, duce ploaia,
la cuptor deschisă-i gura.

În zilele în care natura își lasă elementele să-i alunece printre degete, la ce te gândești mai întâi? La tine, la cei dragi, la cei loviți de soartă?

Departe de focul ce se joacă și doar, mă văd chiar acum cum scriu și îmi permit să îmi rostogolesc gândurile. În astfel de clipe vin rapid în minte tot felul de semnale de alarmă și reamintiri… a ceea ce nu ar trebui omis vreodată: să trăim prezentul, nu trecutul, să ne bucurăm de ceea ce avem, să prețuim, să fim recunoscători, să îmbrățișăm des, să iubim mult, să fim acum tot ceea ce ne dorim să fim. Și pe lângă toate acestea, mereu să avem omenia la noi, să fim de folos, să facem ceea ce putem pentru această lume și să nu ne fie frică să facem și atunci când nu știm cum. Asta am învățat astăzi de la cineva – nu trebuie să știi de bun început cum, ci trebuie să acționezi, să faci primul pas. Apoi lucrurile se leagă.