Viața începe dincolo de limitele tale. Viața începe acolo unde ceea ce faci nu se încadrează în tiparele vechi. Viața începe acolo unde nu îți mai negociezi libertatea. Ți-o revendici. Ți-o însușești. O trăiești.

Ți-au spus ce poți, ce ai voie, ce trebuie făcut, ce să faci tu, cum să faci, cum nu. I-ai ascultat. I-ai crezut. Ți-au spus pentru că nu știau mai mult, ți-au spus pentru că promiteai prea mult, ți-au spus pentru că îi speriai cu ideile tale, ți-au spus pentru că așa era obiceiul locului. I-ai ascultat și i-ai crezut și așa ai crescut. Apoi așa ai trăit, cu vocile de prea puțin ajutor, ce nu ți-au vorbit despre toate lucrurile minunate pe care le poți face, ci doar despre cele banale. I-ai ascultat cum îți vorbeau ție, cum le vorbeau și altora. Și totul părea în regulă. Ți-au vorbit despre greutăți ca despre normalități. Ți-au spus fiecare câte o poveste. Și majoritatea acestor povești era doar ceea ce brodaseră pe marginea aceleiași istorii despre cum să bați pasul pe loc.

Viața începe acolo unde ești tu, în cea mai frumoasă formă a ta, în armonie cu scopul pentru care ai venit pe lume. Iar ceea ce poți da tu înapoi lumii nu se măsoară în cuvinte, ci prin amprenta pe care o lași în urmă. Atunci când încetezi a mai umbla pe cărările altora și îți urmezi drumul, viața este în totalitate a ta, așa cum ți-o creezi zi de zi. Și atunci te poți exprima în toată splendoarea ta, poți fi ceea ce alții nu au știut să fie pentru tine, poți schimba – cât de puțin – lumea în bine, poți lăsa în urma ta amintirea unor trăiri curate, poți umple locurile prin care treci cu sentimente bune, poți spune vorbe blânde, poți aduce lumină în colțuri întunecate.

Viața începe când renunți la banal și comoditate. Viața începe când calci în necunoscut neștiind ce va urma, însă cu încredere că o vei scoate la capăt. Vei găsi o cale.

Viața începe când valul pe care te sui te ridică suficient, cât să vezi în depărtare. Și poate te va duce direct la mal. Sau poate că se va sparge, ca să te învețe să te ridici pe următorul.

Viața se desfășoară ca un vis frumos când îți tratezi semenii cu compasiune și înțelegere, când ai renunțat la judecată și reproșuri, când prin ceea ce faci construiești și nu dărâmi, când nu cauți defectele, ci calitățile, când te bucuri sincer de ceea ce ai și lași să vină la momentul potrivit ceea ce încă nu ai.

Viața începe cu adevărat mult după ce te-ai născut, atunci când e timpul. Și asta nu-i nici prea târziu, nici prea devreme, cum nu e nici în același moment, nici în același fel pentru fiecare dintre noi. Dar e cu siguranță minunat.

© Iustina Dorobanțu, noiembrie 2017