Și dacă ne-am uni forțele? Dacă ne-am susține reciproc? Noi înșine prin noi înșine cu noi înșine pentru noi înșine. Versiuni de sine din mii și mii de lumi paralele, învățând și trăind împreună experiențe.

Dacă ne-am uni forțele, cunoștințele, experiența fiecărei secunde?

♣

Între atâtea mii și mii de lumi, imposibil să nu fie mii de eu care să facă același lucru deodată cu mine. Poate mai bine, poate mai puțin bine. Sau poate chiar la fel.

Dacă am avea felul nostru unic și special de a comunica, ne-am susține reciproc din experiența fiecărei fracțiuni de secundă. Fiecare lucru înțeles și învățat, comunicat imediat celorlalte versiuni. Care nu vor repeta pasul respectiv. Vor face altfel, diferit. Și fiecare ar comunica pe rând următoarea experiență. Iar din micile, imperceptibilele desincronizări de timp, o parte dintre versiuni ar fi cu o fracțiune de secundă în urmă și ar avea șansa de a folosi experiența și de a înainta altfel.

Bucată cu bucată, din μfracțiuni de secundă și de întâmplare, am ajunge împreună la linia de sosire mai bine decât am fi făcut-o fiecare în parte, individual.

♣

Dacă ar fi posibil.

Dacă am știi cum să ne găsim.

Dacă ne-am iubi sincer versiunile, fără să le judecăm.

Dacă am accepta învățămintele primite, fără să le blamăm când la noi nu e aplicabil.

⊥

Dacă toate acestea, am deschide multe uși. Nu dacă. Când.

Când toate acestea, vom deschide multe uși.

© Iustina Dorobanțu, iulie 2017