sărută-mi fruntea. ochii. răsuflă ușor, vreau să-ți prind gingășia din zbor.
sărută-mă ușor pe frunte…
ademenitor… copleșitor.

sărută-mă ușor, spuse. și se lăsă ușor pe spate, luând forma canapelei.
canapeaua o îmbrățișă, parșivă și complet nefolositoare.
iluzia confortului se instala ușor, pe nesimțite, ca de fiecare dată.
iluzia relaxării când e doar fugă.
iluzia timpului câștigat când mult e pierdut.
iluzia conspirațiilor care absolvă de vină prezentul și părtașii.
privind tavanul alb, știa. trăia iluzii. mânca iluzii de pâine. își dorea prea mult confortul mângâietor al jocului, ca să renunțe la el. se agăța de ultimele fărâme de confuzie pe care le mai putea simula.
își plimbă unghiile printre firele scurte de catifea. știa. știa adevărul dar îl respingea. îi dădea câte un bobârnac. îl împingea. îi puse mâna pe piept, să îi țină contră.
urmând un impuls neașteptat, mâna se strânse ca un clește, prinzându-i cămașa între degetele lungi. îl trase spre ea, pe canapea. nu mai vroia săruturi iluzorii pe frunte. vroia adevărul gol-goluț.
sărută-mă aprins
sau deloc
însă orice alegi
să fie autentic.