Deschise ochii ca după un somn adânc, încercând să își dea seama unde este. Ultima amintire era de pe plajă. Încă simțea cum căldura ușoară îi mângâia obrajii, iar parfumul florilor îi invada nările. Nisipul îi aluneca pe tălpi, undeva la limita între amintire și imaginație. Era conștientă că adormise pe plaja tuturor călătoriilor, deși nu intenționase să o facă. Iar acum trecea prin primele momente pe care le dedica de obicei descoperirii noii lumi. Nu călătorea des, însă știa lecția: după primele minute va uita de unde a venit și va trăi în noua lume pentru un timp nedefinit – poate o zi, poate o viață. Nu va alege ea durata și nu va depinde de cât îi va plăcea lumea. Dincolo de toate cele cunoscute, e un calcul și o hotărâre căreia nu i se poate împotrivi. Tot ceea ce ținea de ea… ar fi fost să nu ațipească pe plajă.

Era curioasă și entuziasmată. Ultimele călătorii o duseseră prin locuri incredibil de frumoase. Întâlnea alți călători, din lumea ei sau din altele și legau prietenii cât timp împărțeau aceleași locuri. Istoria ascunsese în timp informațiile legate de cei care creaseră ansamblul de lumi, însă regulile se păstraseră: pentru echilibru și continuitate, vacanța includea și un regim strict de muncă. Călătorul trebuia să presteze zilnic un număr de ore de lucru, făcând munci simple sau complexe. Lipseau doar școlile din fiecare lume-destinație, în rest toate meseriile aveau căutare, pentru că întreținerea unei lumi nu se baza pe roboței (pe care încercau să îi țină cât mai feriți de ochii tuturor), ci pe oameni care să construiască, să aibă grijă de natură, de sănătatea oamenilor, de fapt cam orice meserie care putea fi imaginată și necesară.

O lume nouă o aștepta acum. Ceva îi spunea că avea să rămână mult timp aici. Și ceva o neliniștea, dar nu îi găsea nume. Pe măsură ce descoperea unde a ajuns, amintirile ei de acasă se ștergeau. Doar două căpătau contur și deveneau certitudini. Prima era legată de anunțul difuzat prin stații în acea dimineață, dar pe care îl ignorase: vreme instabilă, nu frecventați plaja, transferuri posibile către lumi pierdute. A doua era amintirea unei lecții de istorie de când era copil, despre cele câteva lumi care își pierduseră direcția. Era mirosul de carne prăjită pe care îl încerca acum pentru prima dată, dar știu imediat ce este și cărui loc îi corespunde. Ajunsese în lumea în care viața unuia ia viața altuia, adevărurile umblă camuflate, furia nu se tratează, neștiința face legea, oamenii dărâmă mai mult decât construiesc, iar calea de întoarcere acasă e abia la finalul vieții. E lumea în care ajung unii călători rătăciți ca ea, dar și călători din lumi întunecate. E locul în care confruntarea ia forma multor jocuri pe care va trebui să le învețe.

Pe plaja tuturor călătoriilor soarele încălzește nisipul. Pătura e tot acolo unde a lăsat-o și va rămâne pentru mult timp așa. Mama Marei se așează tăcută pe nisip. Știe că îi va simți lipsa, ca și în timpul celorlalte călătorii. E ceva normal pentru ei. Se întrebă însă unde a ajuns, dacă furtuna a trimis-o într-o lume pierdută sau a plecat înainte. Privește luciul agitat al apei și nu se mai întreabă. Știe.

© Iustina Dorobanțu, decembrie 2019