fără bilet


S-au cunoscut într-o după-amiază târzie de iulie, când au urcat amândoi în trenul greșit. Și-au dat seama abia după câteva stații, când a venit controlorul. Așa au aflat ce aveau de făcut: el ar fi trebuit să își continue drumul până la următorul nod feroviar, unde ar fi putut să schimbe linia, iar ea ar fi trebuit să coboare la prima stație, să aștepte personalul din sensul opus, ca să se întoarcă de unde plecase. Ușile compartimentului s-au închis în urma omului în uniformă, iar ei au rămas tăcuți pentru mult timp. Erau doar ei doi, singuri, în cutia de câțiva metri pătrați, așezați față în față, evitându-și privirile, căutând interes în reflexiile din geam și în realitatea de dincolo de el. Erau complici acum, deși nu o făcuseră intenționat, iar asta închega tot aerul dintre ei. Știau că urma ca fiecare să-și urmeze propriul drum și să-și rămână unul altuia doar trecători accidentali prin viață. Știau că ar fi vrut să se prezinte măcar, ca amintirea să poarte un nume. Știau o mulțime din ce ar trebuit și ar fi vrut să facă, dar știința nu le ținea loc de acțiune.

Locomotiva striga, anunțându-și intrarea în următoarea gară. O rafală puternică de vânt i-a aruncat tot părul peste față, lăsând la iveală doar nasul cârn. Acela a fost momentul când el s-a hotărât. S-a ridicat în picioare, i-a prins mâna stângă, ea nu a schițat nici cel mai mic gest de deranj, s-a ridicat la rându-i și l-a urmat. Trenul a oprit într-o stație cu peronul pe partea stângă, el a deschis ușa, a coborât mai întâi el, apoi ea, iar un minut mai târziu trenul s-a pus în mișcare și a plecat cu tot ce fuseseră lumile lor de dinainte de ei, cu tot cu bagaje și controlor. Au privit cum dispare în zare mașinăria de metal și rămân doar șinele în loc. Apusul se stingea ușor și lăsa întunericul să muște din drumuri, din trunchiuri de copaci, din făpturi patrupede și din oameni. Ea și-a lăsat capul pe umărul lui. El a zâmbit ușor, i-a prins fața între palme și a sărutat-o lung. Și cu cât sărutul se prelungea, cu atât ea dispărea. Întâi i s-au stins culorile chipului, apoi a dispărut parfumul, în cele din urmă s-au dus și răsuflarea și buzele, până când nu a mai rămas nimic din ea, nicio fărâmă.

Nu-și aducea aminte de câte ori o văzuse, de câte ori îi vorbise pentru prima oară sau poate deloc. Uneori era septembrie cu frunze ridicate de vânt, alteori era februarie cu frig și ghețuș, alteori era mai cu maci și roșu și verde și soare. Mereu o pierdea, mereu ea fugea înainte ca el să afle cum o cheamă. Ceea ce începuse ca un vis frumos, a devenit în curând așteptarea fiecărei nopți, iar mai târziu avea să se transforme în coșmarul de care nu mai scăpa. Ajunsese să își dorească să o cunoască cu adevărat, să o întâlnească întâmplător, să-i iasă în cale pe stradă, doar ca să se poată duce în fața ei și să-i ceară să-l rupă de vrajă. Nu-i mai dorea sărutul, nu mai voia să-i simtă parfumul când vântul începea să-și facă de cap. Obosise mai rău ca niciodată și începuse să nu mai aibă grijă de propria persoană. Se gândea că partea lui de noroc era că se născuse bărbat. Printre cunoscuți, barba trecuse drept un moft al modei, hainele necălcate drept un stil personal și reușise să nu coboare, încă, sub un minim de igienă zilnică. Se amuza cum ar fi fost ca el să fie ea, cum ar fi arătat dacă el era femeie și cum ar fi trecut într-un singur an de la tocuri înalte la bocanci, de la haine elegante la haine sac, de la un chip luminos la unul palid și încercănat… și cine știe ce altceva ar mai fi putut schimba. Era o glumă seacă și amară, dar era ultima care îi rămăsese. 

Deteriorarea lui îl durea. Noaptea continua să o viseze, să alerge după ea, iar ziua se înfuria pe propria lui neputință de a reacționa altfel în vis. Era hotărât să schimbe lucrurile, să-și revină. Și deși i se părea cea mai mare nebunie pe care ar fi putut să o facă, a început prin a-și schimba atitudinea față de vis. Avea să o accepte, era din nou posibila lui iubită din fiecare noapte, o cobora din tren mereu și mereu, deprinsese gesturi noi, uneori îi întindea mâna ca să îi susțină coborârea, alteori o lua în brațe și o învârtea până când trenul pleca, alteori o lăsa să coboare în timp ce el privea absent în direcția opusă. Și era mai prezent ca niciodată în fiecare noapte, în fiecare vis. Iar el, omul de zi, își revenea puțin câte puțin, redevenind cel dinainte, râdea și ieșea cu prietenii, se întorsese la hainele bune și barba dispăruse. Își împărțea viața între vis și realitate și ținea la distanță cele două versiuni ale sale. Era, ce-i drept, un echilibru periculos, dar învățase că numai jucându-se cu focul putea să ajungă să îl stăpânească.

Își revenise în cele din urmă în totalitate în urma compromisului făcut. Viața se desfășura din nou la maxim, impecabilă ca o realitate construită de un regizor priceput. Iar într-o zi au asamblat un nou birou lângă al lui, la serviciu. L-au dotat rapid cu tot ce era nevoie. L-au anunțat că o nouă colegă urma să li se alăture în următoarea zi de luni. Fusese la interviu cu câteva luni în urmă, iar acum reușise în sfârșit să scape de vechiul contract. Impresionase la interviu și, mai în glumă, mai în serios, șefii l-au rugat să nu o sperie din primele zile, să apară bărbos sau să îi spună povești dintr-ale lui. Nici prin gând nu-i trecea să o facă, mai ales că suna interesant să cunoască o fată care să nu aibă habar de pasa lui cea proastă. Ea nu avea să afle nimic din escapadele lui nocturne și, după cum se spune… ce nu știi, nu te rănește. Viața lui prindea o tentă de roz, ca în apusurile din vise. Sau ca un roz cu totul altfel, se grăbi să își alunge imediat gândul.

În ziua de luni, colega cea nouă a pășit timid în birou. În contrast cu ceea ce auzise despre ea, avea fața palidă, cearcăne adânci și purta o fustă lungă, până în pământ, ascunzând orice urmă de gleznă. Pentru toți ceilalți, care începuseră deja să-i vină în întâmpinare și să se prezinte, era doar o apariție banală, ușor tristă. Pentru toți ceilalți.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.