Îmi plimb obosit mâna peste eșarfa albă de mătase. Ori sunt foarte obosit și-mi joacă mintea feste, ori chiar am găsit în eșarfă o idee. Imaterială și totuși acolo. Este, cred, ceea ce a aflat în acea zi la cabinet. Închid ochii și încerc să recuperez întâmplările ultimelor săptămâni, cabinetul ei, pacientul, imaginile, sunetele, tot. Încerc să-i întâlnesc privirea ascunsă de glugă, să-l văd, să-l pot recunoaște, să-l pot găsi, să-l iau de gât, să-l zdruncin și să-i cer să mi-o dea înapoi. Chiar de va fi nevoie să lupt cu armele lui.
© Iustina Dorobanțu, martie 2018
Prinţesa Albastră 