Nu știu ce aș putea să inventez ca tu să mă crezi. Să te conving și să nu se vadă nimic pe fața mea. Să nu știi că, într-un fel, te-am abandonat. Am făcut-o din clipa în care am fost de acord cu planul ăsta. Chiar dacă, de fapt, asta presupune că nu te voi abandona niciodată. Niciodată. Doar că în acest niciodată din viitor tu nu cred că vei mai ști de mine.
Mi-aș dori acum să am puterea ta. De-aș fi eu cel prins de boală, nu tu, aș mulțumi Cerului pentru măreția sa. M-aș opri din a-L întreba: de ce?
~ continuarea: partea a doua. 5 ~
© Iustina Dorobanțu, martie 2018
