Când am trecut ieri pe la cabinetul Teodorei, aș putea să jur că mi s-a părut că Ana avea în vază buchetul de flori pe care voiam să i-l aduc zânei mele acum câteva săptămâni. Imposibil, dar atât de asemănător încât am simțit cum a întors cuțitul în rană.
Of, dacă aș fi ajuns! Dacă aș fi putut să vin să o iau, nu l-ar mai fi întâlnit pe omul ăsta. Și poate că el nu ar mai fi revenit dacă vedea că doamna doctor nu-l bagă în seamă. Iar dacă nu ar fi revenit, ei nu ar mai fi stat de vorbă. Și nimic din toate câte se întâmplă acum nu s-ar fi întâmplat.
~ continuarea: partea a doua. 4 ~
© Iustina Dorobanțu, martie 2018
Prinţesa Albastră 