sumă de noi

așa a fost în stele scris

să ne întâlnim la intersecții

să ne privim în ochi, în gând, în vis,

să ne ciocnim inexplicabil

în variante inedite

de om cu om

sau om cu gând

sau om cu întâmplare

și om cu loc

și loc cu om

și vânt de dor cu vânt de nou

și glas vioi cu apus domol

și tunet cu tăcere

și te întrebi de s-o numești cumva

dar cum?

ce-i întâmplare? ce-i predestinare?

ce-i drum croit din tot ce faci?

și ce era de neschimbat?

e o buclă de context întortocheată

ce ar putea s-arate

că drumu-i bun

că prins în centrifuga ei, mergi mai departe

așa „a fost să fie”?

așa „s-a întâmplat”?

sau poate tu ai generat-o?

sau nici că ar fi posibil

ci se creează de la sine

când timpul vine.

Când unești punctele, ca într-o carte de desenat pentru copii, descoperi cum se cascadează înțelesuri, acțiuni și reacțiuni. Te poți amuza. Te poți minuna. Poți căuta să găsești T0, ca să poți porni oricând o altă buclă, una a ta, cu scop precis, c-un vis în ea.

Bucle de context frumoase, armonioase, bucle de context dureroase, de toate poți traversa. Și toate te transformă spre mai bine, spre devenirea ta. Cu o condiție însă: să le lași să lucreze, să fie, să le accepți, să nu le anulezi menirea.

Poate că e nevoie de o buclă de context evidentă, pentru ca să înțelegi ce este una – în măsura omenească posibilă de a înțelege așa ceva. Și poate atunci îți dai seama în câte ți-ai mai prins viața, pe câte le-ai respins, pe câte le-ai stricat și câte te-au crescut.

Și când nu îți dai seama care a fost cu adevărat începutul unei bucle, când oameni și vorbe sau fapte au decurs în lanț, eu pot doar să trag concluzia că s-au aliniat niște planete și întâmplări, că fiecare participant a fost acolo la momentul potrivit, prin urmare fiecare în parte pe drumul său cel bun, nu deviat – prezența în buclă fiind o confirmare.

Mă poartă gândul într-un singur sens mai departe. Nu poți crea o buclă de context de unul singur. Nu-ți poți auto-provoca nestingherit întâmplările viitoare doar prin ceea ce faci, chiar de poate părea astfel. Ești un pion important, pentru tine și pentru alții, cu siguranță. Dar e nevoie de mai mult decât de unul. Viața este, până la urmă, un miracol. Este un Univers în mișcare. Este un Dumnezeu ce poartă de grijă. Și El este sumă de noi.