și dacă? |v.50|


Și dacă te-ai trezi mâine dimineață și ai afla că… din acel moment trebuie să trăiești altfel decât până atunci? În altă cultură, în altă religie, sub alte valori. Același loc, aceeași familie, aceleași drumuri. În rest nu s-a schimbat nimic. Doar ceea ce te poate zdruncina din temelii.

Mai știi zilele alea de visare, de vorbe despre toleranță și înțelegere între neamuri, când oamenii își doreau să poată coabita pașnic unii cu alții? N-ai zis nu. Ai susținut asta din când în când. Și iată, dorințele s-au împlinit. visurile au devenit realitate. Căci ce alt exercițiu mai bun de înțelegere, decât acela al trăirii și apartenenței?

Morala.

unu. Ai grijă ce-ți dorești, toate visurile sunt menite să se împlinească.

doi. nu-ți fie frică de ceea ce te poate rescrie și nu căuta calea ușoară, căci aceea nu duce nicăieri. aruncă-te cu încredere în necunoscut și diferit, întâlnește oameni noi, ascultă-i, citește altceva, schimbă drumurile, ascultă-te cu atenție, fă ceea ce ție îți este potrivit, ai curaj să încerci lucruri pe care nu le-ai făcut niciodată, cât de mici. dar fă-le zilnic. acceptă că nu doar calea ta este cea bună. ba chiar există o mulțime de variante, toate corecte, toate viabile. testează-le. și mai ales nu spune niciodată „niciodată”. 

 

© Iustina Dorobanțu, iulie 2017

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.