jocul măștilor


jocul în care nu apuci să dai jos o mască până o pui pe cealaltă. le strivești una peste alta. jocul în care te dezgustă totul. în care îți calci peste principii și îți înghiți lacrimile – că nu îi poți răni pe cei care nu ți-ar putea înțelege fixațiile. și faci pe bunul samaritean, însă unul care se plânge cui apucă. dacă n-o face, e un ciufut cu fața acră.

jocul ăla perfid în care te prefaci normal, deși știi că mulți știu că nu ești. da’ aparențele-s aparențe, politețea e din ăia șapte ani de acasă, și tu ești un exemplu de om, nu-i așa? așa îți place să-ți spui.

jocul ăla pe care îl joci pentru niște avantaje dubioase. nu materiale, nu spirituale. să dea naiba dacă te înțelegi.
e ca un drog. te-ai lăsa. apoi, ce?

și doare ca dracu’. da, doare. te arde în stomac, îți aleargă sângele tropa-tropa, capul se umflă de parcă plesneşte. și medicamente nu-s pentru toate astea. doar adânc, în capul pieptului, doare acolo unde ești tu, doar tu…

pe când stop?

2 gânduri despre „jocul măștilor

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s