uită-mi, uitare, uitarea!


vroiam să mă asigur că există un loc în care pot să mă desfac în bucăţi, să mă descompun până la limită, până la cele mai mici particule, ca mai apoi să mă pot recompune mai bună, mai efervescentă, mai vie ca nicicând.

vroiam să am un loc în care să pot căuta în cele mai întunecată unghere ale minţii, să mă întâlnesc cu cele mai ciudate versiuni ale mele, să explorez ipostaze pe care normalitatea nu mi le îngăduie.

şi iată-mă acum în poarta locului meu minune, dar al cărui prag nu l-am trecut de ceva timp. mă urmează un alai de pitici de creier, omuleţi verzi şi tot felul de demoni întruchipând varii senzaţii diforme. caut intrarea spre podul în care să mă închid şi să ţip neauzită. caut intrarea spre balconul de unde pot privi apusul într-o continuă reluare, până îi voi fi văzut toate nuanţele. caut pasajul spre cabana cu foc nestins în şemineu. caut fereastra prin care pot privi răsăritul de peste munţi. caut odaia cu flori la pervazul, îmbietoare şi îmbătătoare de optimism necondiționat, dar o caut şi pe cea neagră, cu iz de mucegai şi pânze de păianjen lipicioase. n-aş vrea să mă păcălesc, nu poate exista doar prima odaie, perfectă, luminoasă, ruptă din basme cu zâne bune. cea din urmă e atât de reală, de adevărată, dar rar sau niciodată lăsată la vedere. căci paza bună trece primejdia rea, iar paza bună este sinonimă cu actoria învăţată din mers.

dacă am uitat să merg, mă pun din nou de-a buşilea şi învăţ din nou să înaintez, iar mai apoi să mă ridic. dacă am uitat să vorbesc cu mine, nu-i timpul pierdut, dacă mă străduiesc să recuperez. dacă am uitat că am nevoie să-mi joc nebunia până la capăt, îmi aduc aminte că pot să o fac şi îmi recuperez normalitatea. normalitatea aia „sănătoasă”, necesară unei existenţe în condiţiile date de timp, spaţiu şi societate. iar normalitatea mea, normalitatea oricui, normalitatea cea adevărată e în fiecare gând, gest, sentiment, impuls, vorbă, tresărire, răcnet, sărut, încleştare. nu o s-o pierd niciodată. iar de e nevoie să o camuflez uneori, o voi face – tocmai pentru a o proteja. în restul timpului, îi redau libertatea. cu fiecare cuvânt scris, cu fiecare poveste istorisită, ea va prinde aripi şi va cutreiera lumea. o lume care îi aparţine de drept.

28-dec-2014

foto – pinterest/etsy (autor n/a)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s