oare ce fac personajele după ce le eliberezi de poveste?

de poveste, nu din poveste.

atunci când îți spui că ți-ai încheiat misiunea și cuvintele și-au jucat rolul, când te dezici de orice traiectorie viitoare impusă personajelor, le eliberezi de orice obligație. nu doar că primesc darul libertății depline, ci dreptul la let go, la abandon de cunoscut. primul gând ar fi că își vor continua poveștile într-un fel sau altul. dar adevărul este că în momentul în care tu te-ai oprit, viața lor abia a început – cu drepturi depline, în orice altă lume deja imaginată sau încă neconturată. în altă poveste.

oare până unde se întinde responsabilitatea povestitorului? va fi vreodată tras la răspundere pentru tot ceea ce nu le-a învățat, pentru toate eșecurile pe care le vor avea în viață?

apoi, în ce măsură mai are dreptul să-i aducă înapoi, oare poate oricând să le ceară să renunțe la libertate și să joace un rol? va fi un act voluntar sau o încarcerare? și asta numai pentru un volum II sau III?

ne credem stăpâni peste lumi care nici măcar nu ne aparțin. nu deținem proprietatea lumilor pe care ne închipuim că le-am imaginat și descris pentru prima dată. cu atât mai puțin a personajelor cu care le-am populat. pentru că toate existau dinainte ca noi să povestim despre ele. libertatea câștigată la final de poveste nu este a personajelor, ci mai degrabă a povestitorului.